în paginile redactate de către Ortega pentru a le folosi în cursul despre Omul şi mulţimea, din 1949, dar omise ulterior, se consemna, făcîndu-se o aluzie la relaţia dintre autor şi fenomenologie: „într-o prefaţă pe care am scris-o pentru traducerile mele în germană şi care de atunci, tradusă deja de Helena Weyl, zace în arhivele editorului meu din Germania — Deutsche Verlagsanstalt —, expun acea doctrină, dar evenimentele din 1934 de la Miinchen mi-au repugnat în asemenea măsură, încît am telegrafiat şi am interzis publicarea lor.a Acea — neterminată — „Prefaţă pentru germani" era destinată, după cum precizează autorul în paginile ei, unei reeditări a cărţii sale Tema vremii noastre. în această nouă ediţie, în sfîrşit şi pentru prima oară, prefaţa respectivă este editată la locul corespunzător, în fruntea paginilor cărţii Tema vremii noastre. Nu i-aş putea supraevalua importanţa pentru mai buna interpretare a figurii şi operei celui mai mare gînditor al nostru. Ortega a fost pe deplin conştient de dificultatea pe care o întîmpină cititorul în scopul unei corecte înţelegeri a operei sale, aşa încît, în „Prefaţă la o ediţie a operelor sale", din 1932, spunea: „Nu sunt mari probabilităţi ca o operă ca a mea, care, fie şi de o redusă valoare, este foarte complexă, plină de secrete, aluzii şi eliziuni, extrem de întrepătrunsă cu o întreagă traiectorie vitală, să întîlnească spiritul generos dispus într-adevăr să facă efortul de a o înţelege." Ei bine, nu cred că e riscat să afirm că paginile „Prefeţei pentru germani", graţie precizărilor cu caracter autobiografic pe care le cuprinde, se numără printre cele mai expresive şi mai utile în vederea clarificării unei opere atît de „complexe"