Mania nu indrazneste nimic singura, ci doar cu acordul sufletului.

A-ti opri mana ridicata sa loveasca, a-ti frana pornirea violenta, a te elibera de manie - este oare posibil?

Dialogul Despre manie aseaza o oglinda in fata omului maniat si-i arata chipul stramb si negru. Un chip care nu mai este al unui om. Ca sa nu te pierzi in acest razboi cu tine insuti, invata sa nu-l incepi.

Este in puterea ta, pentru ca „mania nu indrazneste nimic singura, ci doar cu acordul sufletului“.

1. Mi-ai cerut, Novatus, să scriu în ce fel se poate potoli mânia, şi mi se pare că nu fără motiv te-ai temut cel mai tare de această patimă, cea mairespingătoare şi mai sălbatică dintre toate. În celelalte patimi există un pic de linişte şi de calm: aceasta este însă pe de-a-ntregul violentă şi se porneşte nestăvilit din suferinţă, dezlănţuindu-se nebuneşte într-o dorinţă prea puţin omenească de arme, sânge şi chinuri, numai să le facă rău celorlalţi, fără a-i păsa de sine, ba chiar năpustinduse înspre armele aruncate asupră-i şi lacomă de o răzbunare care îl va trage de-a valma şi pe cel ce se răzbună. 

2. De aceea, unii înţelepţi au numit mânia „o scurtă nebunie“: pentru că, întocmai ca şi aceea, este incapabilă să se stăpânească, uită de demnitate, nu ţine seama de constrângeri în acţiunile începute cu încăpăţânare şi avânt, nu este deschisă către raţiune şi sfaturi, este mânată de motivaţii zadarnice, este incapabilă să discearnă dreptatea şi adevărul, seamănă mult cu ruinele care se prăbuşesc peste ce au apăsat cu greutatea lor. 

3. Ca să înţelegi cu adevărat că nu sunt sănătoşi cei stăpâniţi de mânie, observă-le înfăţişarea.