Autor Jose Saramago
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Non-ficțiune Interzisă
Cel mal controversat roman al lul Jose Saramago, publicat în 1991, s-a născut, după cum declară scriitorul, dintr-o iluzie optică: aflându-se la Sevilla, în 1987, în timp ce încă mai lucra la Istoria asediului Lisabonei, scriitorului i sa părut că vede într-un chioşc de cărţi o carte cu un titlu în portugheză: 0 Evangelho Segundo Jesus Cristo, care l-a nedumerit şi l-a făcut apoi să viseze. Ideea prinde viaţă doi ani mai târziu, în timpul unei vizite la Pinacoteca din Bologna, unde. Înconjurat de opere de artă sacră, Saramago vizualizează scena naşterii lui Isus într-o peşteră, înţelegând de asemenea că puncâtul nodal al romanului va fi constituit de întâlnirea cu lehova. Care îi va revela fiului sau nu numai propriul viitor, ci şi pe cel al religiei căreia jertfa sa îi va da naştere: „Isus refuză acesl rol şi fuge. Istoria ce va fi atunci povestită va fi a unei liingi. Dar nu interminabile fugi. Miracolele vor fi operate de lehova în faţa lui Isus pentru a-l forţa să accepte propunerea”1. Evanghelia după Isus Cristos va reconstrui astfel o apocrifă viaţă a lui Isus, dintr-o perspecâtivă pur umană – ce poate fi considerată a omului Isus, care se vede mânat de-a lungul unei întregi existente spre sacrificiul final, o mişcare esenţială în „partida dc şah”, jucată de un Dumnezeu machiavelic cu creaturile sale, şl în care, după câteva mişcări, divinitatea „dă şah mat, adică moartea pe cruce”^. Scopul jocului este de a extinde dominaţia lui Dumnezeu de la o ţară mică la întreaga lume. Manipulând emoţiile colecâtive, ca orice exponent al unei puteri lotalitare, Dumnezeu a creat un scenariu, care prevede un adevărat holocaust – martiri, oameni care refuză să trăiască, alegând mortificarea trupului pentru o ipotetică salvare spirituală, cruciade, Inchiziţia, războaie religioase de tot soiul – compunându-şi o istorie care va da consistentă unei religii universale, fondată pe credinţa într-un Dumnezeu al iubirii, capabil, din milă pentru omenire, să-şi saeriflce fiul mult iubit, căci, afirmă Dumnezeu. Nimic nu este mai bun ca o vicâtimă „pentru a răspândi o religie şi a înflăcăra o credinţă”: „Unui martir i se potriveşte o moarte dureroasă
Listată pe: 26 noiembrie 2025
TOP 10 Cărți