Economia este o știință. Pornind de la axiome, teoria economică deduce teoreme și legi ale acțiunii umane și ale pieței. Când vrem să explicăm societatea, teoria economică este asemenea cunoștințelor tehnice pe care le folosesc inginerii pentru a proiecta și explica structura de rezistență a unei clădiri. Un sistem economic construit sau alterat în ciuda legilor economice este asemenea unei clădiri proiectate sau modificate în ciuda rezistenței materialelor și a legilor fizicii. Mai devreme sau mai târziu ambele sunt sortite prăbușirii. Pentru stabilirea adevărului legilor economice nu este însă nevoie de fapte, de observații extrase din realitate pentru a confirma sau infirma teoria, așa cum este în fizică. Asemenea geometriei, în economie nu este nevoie de testarea în laborator sau pe teren a teoriilor. Ele stau sau cad prin analiză logică. Asta nu înseamnă însă că faptele nu au rolul și locul lor în apărarea libertății. Pentru a reveni la comparația arhitectonică de mai sus, a cunoaște structura de rezistență a unei clădiri este esențial, dar nu este totul. Acea clădire poate sta în picioare, dar și încăperile sale trebuie să fie așezate cu rost. Sau poate fi rezistentă și proiectată într-un mod util, dar poate stârni discuții legate de elemente sale estetice. Se poate spune că societatea liberă este o astfel de clădire, dar metafora trebuie nuanțată: stâlpii, grinzile, cărămizile societății sunt organisme vii. Și nu doar vii, ci înzestrate cu rațiune. Vorbim, deci, de o clădire alcătuită din mii și milioane de oameni care este capabilă să se autoconstruiască, să se renoveze, să se dezvolte și să se reconstruiască singură, în cazul în care a fost adusă la ruină. O veche problemă a societății este că sursele ruinării sunt greșit identificate: adesea sunt considerate sănătoase idei și elemente constructive care sunt de fapt nocive și instabile. Pe de altă parte, principiile sănătoase sunt condamnate și punerea lor în aplicare este respinsă, iar atunci când are loc prăbușirea, vina este atribuită tocmai principiilor sănătoase. 

Cartea istoricului Rainer Zitelmann argumentează că acolo unde vedem stagnare și prăbușire, adesea vina este a unor concepții eronate despre principiile sănătoase și cele ruinătoare. Zitelmann alege zece mari erori populare, zece mituri pe care le demantelează adunând o mulțime impresionantă de fapte și surse istorice. Este o pledoarie care nu dorește în primul rând să explice sistematic structura de rezistență teoretică a clădirii noastre metaforice – pentru acest scop avem tratatele praxeologice misesiene, bunăoară. Rolul acestei cărți, așa cum îl înțelege autorul acestor rânduri, nu este să explice legile economice, ci să ilustreze funcționarea lor cu observații factuale, cu analize istorice. Să arate că întotdeauna când construcțiile sociale au respectat principiile științei economice au dăinuit și au înflorit. Și că atunci când au fost respinse aceste principii, societatea și economia s-au prăbușit și nu au fost capabile să se ridice din mizerie. Iar aceasta nu poate fi o simplă coincidență.