Bărbatul care conduce camioneta se numeşte Cipriano Algor, este olar de profesie şi are şaizeci şi patru de ani, deşi la prima vedere pare mai tânăr. Bărbatul de lângă el e ginerele lui, se numeşte Marcal Gacho şi încă n-a împlinit treizeci. Oricum, cu chipul pe care îl are nimeni nu i-ar da atâţia. Cum poate s-a remarcat, amândoi au lipite de prenume nişte patronime insolite cărora le ignoră originea, sensul şi motivaţia. Ar fi probabil nemulţumiţi dacă ar afla vreodată că algor înseamnă răceala intensă a trupului, care vesteşte febra, şi că gacho nu e altceva decât grumazul boului pe care sade jugul. Cel mai tânăr are uniformă, dar nu e înarmat. Cel mai vârstnic poartă haine civile şi pantaloni mai mult sau mai puţin pe măsură, o cămaşă închisă sobru la guler, fără cravată. Mâinile care ţin volanul sunt mari şi puternice, de ţăran, şi totuşi, poate din pricina contactului cotidian cu moliciunea argilei, la care-1 obligă meseria, sugerează sensibilitate. Mâna dreaptă a lui Marcal Gacho nare nimic deosebit, dar podul palmei stingi poartă o cicatrice cu aspect de arsură, mergând în diagonală de la baza degetului mare până la baza degetului mic. Camioneta nu-şi merită numele, e doar o furgonetă de mărime mijlocie, un model demodat, şi e plină de vase. Când cei doi bărbaţi au ieşit din casă, cu douăzeci de kilometri înainte, cerul abia începuse să se lumineze, acum dimineaţa a adus în lume destulă lumină ca să putem observa cicatricea lui Marcal Gacho şi să ghicim sensibilitatea mâinilor lui Cipriano Algor. Călătoresc cu viteză redusă din cauza fragilităţii încărcăturii, dar şi a neregularităţilor pavajului. Livrarea mărfurilor care nu sunt considerate de primă sau secundă necesitate, e cazul vaselor rustice, se face, în acord cu orarele stabilite, la jumătatea dimineţii, dar cei doi bărbaţi au plecat cu noaptea în cap pentru că Marcal Gacho trebuie să semneze condica de prezenţă cu cel puţin o oră înainte ca porţile Centrului să se deschidă pentru public. In ziua când nu-şi aduce ginerele, dar are vase de transportat, Cipriano Algor nu trebuie să se trezească aşa devreme. Totuşi, din zece în zece zile, el se angajează să-1 ia pe Marcal Gacho de la lucru ca să-şi petreacă împreună cu familia cele patruzeci de ore libere la care are dreptul, şi tot el îl aduce punctual înapoi, cu sau fără vase în lăzile din furgonetă, la responsabilităţile şi obligaţiile lui de gardian intern. Fiica lui Cipriano, Marta, având şi numele de Isasca, după mama acum decedată, plus Algor, după tată, se bucură de prezenţa soţului în casă şi în pat numai şase nopţi şi trei zile în fiecare lună. în noaptea anterioară acesteia a rămas gravidă, dar încă nu ştie.
Listată pe: 29 noiembrie 2025
TOP 10 Cărți