prefaţă

 În copilărie am avut patru visuri, patru nori care pluteau pe cerul conştiinţei mele infantile. Am vrut să fiu scriitor, cântăreţ, jurnalist şi psiholog, însă am fost loază chiar din şcoala primară. Ultimul din clasă, mereu în spate, cu o tichie imaginară de măgar pe cap. La nouăsprezece ani am devenit jurnalist; la treizeci şi cinci m-am transformat în psiholog; la patruzeci şi cinci mi-am scris prima carte, un eşec total, însă părăsisem Belgia natală, mutându-mă la Paris; la cincizeci de ani mi-am sărbătorit ziua de naştere pe scena Gimnaziului Teatral „Marie Bel“ din Paris. Am cântat în faţa a trei sute de oameni şi am realizat că îmi lipsea talentul necesar pentru a deveni un star în showbiz. La cincizeci şi opt de ani am descoperit că primele mele cărţi despre gestică, adevărata mea pasiune, se vindeau mai mult decât bine. De atunci trăiesc din drepturile de autor şi mă implic în dezvoltarea acestei ştiinţe embrionare care este programarea gestuală. Astăzi am şaizeci şi şase de ani şi mi-am împlinit cele patru visuri, dar nu mi-am spus ultimul cuvânt. Mai am de pus la punct un nivel: testul celor şase refrene gestuale sau al celor 64 de profiluri umane şi o metodă de popularizare: programarea neurogestuală (PNG), datorită căreia mi-am atins scopul pe care nimeni dintre vechii mei prieteni belgieni n-a crezut că-l voi atinge. 

Gesturile care vă vor schimba viaţa au transformat destinul haotic ce îmi era rezervat într-un destin pe măsura visurilor mele. Am aplicat posturile principiului MEC (stăpânire de sine sau motivaţie, stimă de sine, încrederea în sine)¹. Această carte este a treia dintr-o trilogie pe care o dedic gestionării acestor atuuri gestuale care sunt blocajele ideomotoare. De asemenea, este şi a 26-a carte pe care am scris-o pe tema limbajului corporal începând din 1994. Să fiu oare singurul care ar putea spune că gesturile i-au schimbat viaţa? Nu am reuşit niciodată să vorbesc despre gestualitate fără o uşoară tentă umoristică. Unii cititori mi-au reproşat lucrul acesta, unii... cercetători neprihăniţi cărora ar trebui să li se injecteze o doză de raţiune şi pe care nu i-am avertizat de la bun început. Oare umorul devalorizează ştiinţa? Alţii mi-au trimis e-mailuri „foarte faine“, mulţumindu-mi pentru că le-am deschis porţile grădinii secrete a gestualităţii, fără să le tulbur neuronii. Îmi plac cuvintele care sună aşa cum trebuie, cuvintele care fac bine sau rău, formulele care te lasă fără grai, frazele ritmate ca în cântecele lui Goldman. Mai presus de orice, prefer libertatea de a reda în scris forma fără a trăda totuşi fondul. Este modalitatea de a spune lucrurile care schimbă perspectiva. De la vârsta de opt ani am visat să devin romancier, un romancier celebru, pe cât posibil. Din păcate, am pierdut acest talent în beneficiul altui blazon pe care îl port de la prima mea carte dedicată gesturilor. 1994! Ces gestes qui vous trahissent (Gesturile care vă trădează) mi-au trădat visul. Această carte m-a catalogat, m-a clasificat, m-a indexat şi m-a împins pentru totdeauna în sfera gestualităţii. Ştiţi, eu sunt tipul care a scris o mulţime de cărţi despre gesturi. Şi mai ştiţi ceva? Aproape toate şi-au atins scopul. Au adus bani editorilor mei şi mi-au permis să trăiesc decent în indecenţa unei vieţi pe care nu am meritat-o neapărat. Însă visul meu de romancier nu m-a părăsit niciodată cu adevărat. Pur şi simplu îmi place să scriu şi genul de carte pe care aţi cumpărat-o şi pe care o ţineţi acum în mână. Doar că... doar că de data aceasta va fi ceva diferit. Mă rog, va fi o carte foarte practică, menită să vă lămurească în privinţa ticurilor gestuale şi a modurilor în care puteţi scăpa de ele.