Luni dimineaţa nu s-au ţinut orele. Pana de curent nu fusese încă
remediată peste tot pe insulă, iar câteva străzi din centru erau
blocate în urma furtunii.
„Da, desigur“, gândi Zach îndepărtându-se de uşa casei sale,
„furtuna a demolat jumătate din oraş, dar nu şi familia aia de ciudaţi
care pot alerga mai repede ca maşinile“.
Străbătu câteva străzi în fugă, doar pentru a se distanţa de tatăl
lui. Să stea acasă ascultându-l pe acesta cum se plânge de anularea
antrenamentului echipei de fotbal era greu de suportat, mai ales
când motivul real al nemulţumirii era că petrecea încă o zi departe
de cele trei vedete favorite – extraordinarii fraţi Delos.
Ajuns pe India Street, merse până în dreptul treptelor în ruină ale
Ateneului unde se adunase o grămadă de gură-cască. Toată lumea
vorbea de un scurtcircuit produs pe timpul nopţii, care încinsese
asfaltul atât de tare încât îl topise. Zach văzu gaura din trotuar şi
stâlpii electrici doborâţi, dar ştia că nu aceştia se făceau vinovaţi de
pagubele produse.
La fel cum ştia că nici semnul care marca ieşirea din vestiarul
fetelor nu pârjolise un petic de iarbă aflat la cinci metri distanţă.
De ce erau cu toţii atât de proşti? Erau atât de fascinaţi de fraţii
Delos încât ar fi fost dispuşi să treacă cu vederea faptul că treptele de
marmură ale bibliotecii nu puteau să fi crăpat de la vânt? Chiar nu
era nimeni în stare să-şi dea seama că se petrecea ceva ciudat? Lui
Zach i se părea totul atât de evident. Încercase să o avertizeze pe
Helen, însă era prea înnebunită după Lucas pentru a mai gândi clar.
Zach ştia că şi ea era într-un fel asemănătoare lor,