Carla își dădu seama că părinții ei erau pe punctul de a se lua
la ceartă. Din clipa în care intră în bucătărie, simți atmosfera
ostilă, precum vântul ce-ți pătrundea până în oase înainte de o
vijelie de februarie pe străzile Berlinului. Fu cât pe ce să se
întoarcă și să iasă din încăpere.
Nu le stătea în obicei să se certe. În cea mai mare parte a
timpului, erau foarte afectuoși – poate chiar prea mult. Carla se
crispa de fiecare dată când îi vedea sărutându-se de față cu alte
persoane. Prietenelor ei li se părea ceva ciudat; nu și părinților
săi.
Îi zisese asta și mamei sale odată. Mama râsese, mulțumită, și
răspunsese:
— A doua zi după ce ne-am căsătorit, eu și tatăl tău am fost
despărțiți de Marele Război.
Ea se născuse în Anglia, deși acum nu ți-ai mai fi dat seama.
— Eu am rămas în Londra, iar el s-a întors în Germania și s-a
înrolat.
Carla auzise povestea aceasta de multe ori, dar mama sa nu
se sătura niciodată să o repete.
— Am crezut că războiul se va termina în trei luni, dar nu l-am

mai văzut din nou decât peste cinci ani. Și, în tot acel timp, mi-
am dorit nespus să îl pot atinge. Acum nu mă mai satur.

Tata nu era nici el mai breaz.
— Mama ta este cea mai deșteaptă femeie pe care am
cunoscut-o vreodată, îi spusese el în bucătărie, cu câteva zile în

urmă. De aceea m-am și căsătorit cu ea. N-a avut nimic de-a
face cu...
Lăsase propoziția neterminată, chicotind conspirativ împreună
cu Mama, ca și cum Carla nu ar fi știut nimic despre sex la cei
unsprezece ani ai ei. Era atât de stânjenitor...
Însă, din când în când, se mai și dondăneau. Carla știa să
recunoască semnele – urma o nouă ceartă.