„Nu poţi fi fericit în viaţa actuală din cauza celor ce s-au întâmplat în vieţile tale anterioare” Ce vei gândi,dacă cineva îţi va spune asta? Te vei gândi poate că nu mai ai speranţe şi atunci la ce bun să mai încerci? E adevărat? Sau poate vei considera că femeia care ţi-a spus-o este o nebună şi poate ar fi mai bine să te bucuri de fericirea lumească aici? S-ar putea să faci ca mine şi să-ţi spui,”poveşti...nimeni nu retrăieşte vieţile anterioare,fiecare trăieşte acum”.Dar ar mai fi o soluţie: să pun o mulţime de întrebări şi să transform răspunsurile ei într-o poveste. La asta m-am gândit când am întâlnit-o prima oară pe Nora,fiindcă eu sunt „scriitoare”,din orice unghi m-ai privi.Nu există nici o-moleculă din mine care să fie îndreptată spre altceva şi care să nu gândească decât-cum pot folosi o întâmplare scriind o poveste? Lumea mă întreabă cum am devenit scriitoare.Aş vrea să le dau un răspuns care să-i satisfacă.Mi-ar plăcea să le spun că mă plimbam printr-o pajişte plină,de flori albastre când mi-a ieşit în cale o femeie frumoasă,îmbrăcată într-o rochie argintie,şi mi-a atins capul cu mâna.Cu o voce cristalină mi-a spus: „îţi dăruiesc harul de a scrie.Pleacă şi scrie!” Uneori cred că oamenii ar vrea să ştie că am fost „aleasă”,sortită ca un profet. Dar se ştie că profeţii spun „O,Doamne,de ce m-ai ales pe mine?” Iar uneori, gândesc că „alegerea” este mai mult un blestem decât un har. Oricum,v-am spus de ce am devenit scriitoare.Pot născoci poveşti despre orice, din absolut tot ce există pe pământ.Este destul să văd ceva,să aud,sau să citesc,şi în mintea mea începe să încolţească o poveste. Pentru mine este ceva firesc să spun poveşti.Când oamenii mă întreabă cum am devenit scriitoare,aş vrea să-i întreb la rândul meu: „Ce aveţi voi în minte”,dacă nu poveşti? Când eşti la volan? Când asculţi un disc lung şi plictisitor? Când pui rufele la spălat? Pentru mine,totul reprezintă adevăratul mister al vieţii.Eu ştiu ce am în cap,dar în capetele celorlalţi oameni ce ar putea fi dacă nu tot poveşti? În orice caz,acum că sunt o scriitoare consacrată (ceea ce înseamnă că-mi pot achita facturile fără a avea o slujbă),aflu că noi,scriitorii,suntem o castă faţă de care trebuie să fim loiali.Jurământul lui Hipocrate e un nimic în comparaţie cu noi.Deoarece nu vreau să fiu exclusă din această castă,voi spune ce trebuie. „Scrisul este o muncă grea”.Cineva a comparat scrisul cu tăierea venelor şi risipirea sângelui pe hârtie.Este adevărul adevărat.În realitate,scrisul este muncă grea.Să fiu a naibii,dacă nu trebuie să stau jos câte şase până la zece ore pe zi,ca apoi să mă plimb în jurul camerei gândind „Ce se mai întâmplă după aia”! Am o editură care îmi trimite flori şi bani la fiecare carte pe care le-o trimit eu. În realitate munceşte oare mai greu o scriitoare,de cât să zicem,o secretară? Eu mă trezesc când vreau.Ea se trezeşte dimineaţa când sună ceasul,trezeşte copiii şi bărbatul,munceşte pentru un patron care nu o apreciază şi când ajunge acasă se apucă de treabă.Şi totuşi,nimeni nu exclamă „Eşti secretară,cum ai reuşit?” Eu cred că facem fiecare ce putem.Dacă ştii să conduci un camion,asta faci.Dacă te pricepi la oameni fâră conştiinţă,te faci avocat.Dacă-ţi trec prin minte poveşti,le scrii.Pentru mine,a fi scriitor nu există nici o diferenţă oricât de importantă,faţă de celalalte meserii.Dar se pare că lumea nu este de aceeaşi părere.Marea majoritate consideră că scriitorul este mai inteligent,mai perspicace,mai înzestrat faţă de ceilalţi şi de aceea manifestă respect şi veneraţie faţă de scriitori.După părerea mea,ar trebui să avem o Loterie Naţională a profesioniştilor şi în fiecare an să fie alese cam zece profesii.Acestea să se bucure în anul respectiv de liste de prioritate,să primească scrisori de la admiratori,să dea autografe şi să beneficieze de sedii care să-i onoreze şi să le facă daruri. Vedeţi? Iar sunt pe cale de a inventa o poveste.Dacă-mi daţi un subiect,nu mă mai opresc.În legătură cu cele zece profesii ce se aleg,vreau să specific că există o profesie care este prea „oribilă” pentru a fi inclusă în loterie,şi aceasta este a „criticilor”,în special a celor de romane de dragoste.Ar trebui să vă spun de la început,că dacă nu sunteţi de acord,nu mai trebuie să citiţi cartea aceasta.Eu scriu romane de dragoste.lată,am spus-o deschis! Cu toată bucuria mea de viaţă,există un aspect într-adevăr îngrozitor.Acesta este modul cum priveşte lumea povestea de dragoste,pe cititorii ei,şi mai presus de orice,pe scriitorii de romane de dragoste! Nu este lumea un loc blestemat? Am văzut un om care recunoştea că făcuse sex cu propria lui fiică,de mai multe ori în copilăria fetei.Aproape fiecare actor sau cântăreţ povesteşte că a încercat toate drogurile cunoscute şi a nenorocit şi a îndepărtat majoritatea oamenilor din viaţa lor. Cum sunt priviţi aceşti oameni? Sunt priviţi cu dragoste,înţelegere şi simpatie.Şi iată-mă pe mine,care ce fac? Scriu poveşti uşoare,amuzante,despre bărbaţi şi femei care se îndrăgostesc.Cel mai grav lucru pe care-l fac este că se aleg cu unul sau doi copii.Nu este vorba nici de drog,nici de incest.Nimeni nu-l arde sau omoară,sau chinuie cine ştie cum pe celălalt.Nu inventez personaje care să pună la cale omorârea cuiva.Eu inventez poveşti la care toţi visăm: să iubim şi să fim iubiţi.Doar gândul la un scriitor de romane de dragoste ar trebui să-i facă pe oameni să surâdă.Ce frumos! Este vorba de dragoste,de râsete şi sărutări. Dar nu,lumea s-a răsturnat cu dosul în sus,după cum văd,şi poveştile de dragoste şi scriitorii lor sunt ridiculizaţi,huiduiţi şi scuipaţi.Care să fie motivul? Una din bucuriile mele este că femeile care le citesc îşi imaginează bărbatul care le va salva.Conform acestei teorii,femeile sunt atât de proaste,încât nu sunt în stare să povestească niciodată ceva conform cu realitatea.Dar despre bărbaţii care citesc romane poliţiste,îşi închipuie cineva că ar umbla după vecinii lor cu pistoale? Nu-mi amintesc de nimeni care să fi spus aşa ceva şi nici de nimeni care să se teamă de poveşti cu crime sau ficţiune.Dar se pare că femeile care visează la un bărbat frumos şi iubitor,care le poate salva,sunt proaste!