Castelul era încremenit și cufundat în se așternuse un strat gros de zăpadă, o t ăpcăetruer.ă P aelsbtăe cțein ut aarcmopeelorer,a u dneual ld șiin vtrael er,e lfaucg ișilie p săadluer. eC. uB ăcarbpautlu pl lsetcăatte,a s eîn sala caocneace zni,t rcaâ nadsu vprream ceuară mțăarii ib plâunșdtiălo lre f opleorsmiteis emsaei lduei vșir eumnuei în pmrioca gsrpuăpt csăâ ts seă a avjeunntguăr eoz esă apftaărmă.â Gnăăs piseenrtăr ud ecsetiu dl ivnâ cnaastt el. Pooaareteca mrea is amtiuslfta. cAțciee.sta fusese pentru el un prilej de Măcar carne putea să le ofere. Auzi zgomot de pași hotărâți. Toată satisfacția i se risipi. Fu înlocuită de... Nu reușea să denumească acel amestec tulburător de furie, frustrare și groaza. Mama lui intră furioasă în încăpere. El ramase tot cu capul în jos. Ea se opri la capătul mesei din mijloc la care stătea el. Îi simți privirea aspra, dar continuă cu stoicism să asambleze la loc pușca pe care o curățase. Ea rupse tăcerea. Bătu cu palma în masă, se aplecă în față și șuieră printre dinți: u-n aJu drăin-mtrei! sJuurrăo rcie-o C vyenis ftaecre ș i- oc ăv etei avdeui cdeu caeic îin s ăsu-md,i vpeoit pîmunpeli nmi âna pe răzbunarea. foEllo nsuea s ed eg roăbbici esăi p reenatcrțuio an-eșzi ea,s ficudnedl îen caedteinveălriai tdae fi craer eși sae- i lcuoin rteruoșlais me asăi bniun es ep ela asleți ic. oTnottruoșlai, tdăe, baac,e masatiă m dualttă, ,a mjuanmseas e să-l controleze ea pe el. Asta îl durea. Toți acei ,,dacă“ îi răsunau în cap. Dacă ar fi dat mai multă atenție divagațiilor ei, oare ar fi observat mai devreme vreun indiciu despre planurile ei? Oare suficient de devreme cât să pună piciorul în prag și s-o oprească? Dar așa fusese ea de când el ajunsese suficient de mare încât să-și dea seama: o femeie cu gânduri sumbre și cu inima pârjolită de răzbunare. Tatăl lui n-o văzuse niciodată așa cum era cu adevărat; în fața lui se prefăcea întotdeauna că era o femeie blândă, își punea o mască impenetrabilă, care să-i ascundă amărăciunea din suflet. În ceea ce-1 privește, se așteptase ca moartea tatălui său să-i stingă femeii focul urii din inimă. Însă otrava o intoxica și mai tare. Cu timpul, se obișnuise așa mult să-i audă aiurelile, că nu le mai băga în seamă de multă vreme. Din câte se părea, în dauna lui și a altora. Dar era prea târziu pentru regrete, cu atât mai puțin pentru acuzații reciproce. Ridicându-și capul suficient cât să se uite în ochii ei, fără a lăsa să i se citească pe față nimic din ce simțea, îi înfruntă o clipă privirea, apoi dădu scurt din cap aprobator. - Da, am s-o fac. Se forță să rostească vorbele le audă. Am s-o aduc aici pe una dintre surorile Cpyen csatreer ,e caa vsoăi at es ă poți răzbuna.