Când îşi surprinse pentru prima dată soţia înşelându-l, lui Graham Hendrick nu-i pasă nici cât negru sub unghie. Ba chiar se trezi chicotind de unul singur. Nici măcar nu-i dădu prin cap să-i pună mâna la ochi fiică-sii, pentru ca măcar ea să nu vadă. Bineînţeles, Barbara fusese cea care orchestrase totul. Barbara, prima lui soţie, spre deosebire de Ann, care era a doua şi care tocmai comisese adulterul. Chit că la momentul respectiv nici măcar nu-1 considerase adulter. Prin urmare, reacţia de tip pas devant l'enfant n-ar fi fost adecvată. Şi oricum, erau încă în perioada căreia Graham îi spunea „vremea mierii”. Vremea mierii începuse pe 22 aprilie 1977, la Repton Gardens, când Jack Lupton îl prezentase unei paraşu-tiste. Ajunsese la petrecere şi era deja la al treilea pahar. Numai că alcoolul nu-1 ajutase niciodată să se destindă: de îndată ce Jack îi făcuse cunoştinţă cu fata, în minte i se produsese un declic şi numele îi fusese şters din memorie. Aşa păţea întotdeauna la petreceri. Cu câţiva ani în urmă. Graham făcuse o experienţă şi încercase să repete numele fiecărei persoane cu care dăduse mâna. „Bună, Rachel.” „Salut, Lionel.” în fine, „Bună seara, Marion”. Numai că bărbaţii aveau impresia că erai homosexual şi te priveau precaut, în timp ce femeile te întrebau politicos dacă erai bostonian sau dacă nu cumva făceai parte din şcoala gândirii pozitive. Graham abandonase această tehnică şi reîncepuse să se simtă ruşinat din cauza festelor pe care i le juca memoria. În seara călduţă de aprilie, sprijinindu-se de biblioteca lui Jack, departe de fumătorii care stăteau de vorbă, Graham se uitase curtenitor la femeia aceasta pe care încă no cunoştea, cu un păr blonziu, îngrijit şi o cămaşă în dungi care, din câte îşi dădea el seama, era din mătase. Probabil că ai o viaţă foarte interesantă. Da, aşa e. Cred că. Eşti mai mereu pe drum. Exact. Faci şi demonstraţii, presupun. Şi-o imaginase rostogolindu-se prin aer, pe când un fum stacojiu ieşea cu un şuierat dintr-o cutie de tablă pe care şi-o legase de gleznă. Mă rog, asta e din cealaltă căprărie. (Care Oumnezeu o fi fost aia?) Totuşi, probabil că-i destul de periculos. Ce. A, te referi la zboruri? E de mirare cât de des se sperie bărbaţii de avioane, îşi zisese Arin. Pe ea, una, n-o deranjau absolut deloc. Nu, nu zborurile, chestia ailaltă. Săritul. Ann îşi înclinase capul, ca într-o întrebare mută. Săritul. Graham îşi pusese paharul pe un raft şi-şi mişcase mâinile ca şi cum ar fi încercat să-şi păstreze echilibrul. Ann îşi înclinase capul şi mai mult. Bărbatul prinsese nasturele din mijloc al sacoului între degete şi-1 trăsese brusc în jos, cu o precizie cazonă. — Of, spusese el într-un târziu. Am crezut că eşti paraşutistă. Partea de jos a feţei lui Ann se recompusese într-un zâmbet, după care expresia ochilor ei trecuse încet de la compasiunea sceptică la amuzament. — Fack mi-a zis că eşti paraşutistă, repetase el, de parcă reiterarea formulei şi divulgarea sursei de informaţii ar fi făcut totul plauzibil. În realitate, era exact pe dos, bineînţeles. Fără îndoială că avea de-a face cu un nou exemplu încadrat de Jack la categoria „salt din poziţia ghemuit cu capul înainte, găozar bătrân”. În cazul ăsta, ripostase ea, nici tu nu eşti istoric şi nu predai la London University. Ferească Dumnezeu, zisese Graham. Ţi se pare că arăt a universitar? Habar n-am cum arată universitarii. Nu sunt şi ei ca toată lumea? Da' de unde, răspunsese Graham îndârjit. Poartă ochelari şi sacouri cafenii din catifea reiată, sunt cocoşaţi şi meschini, îi roade gelozia şi se dau toţi cu Old Spice. Ann se uitase la el. Avea ochelari şi era îmbrăcat cu un sacou cafeniu din catifea reiată. Sunt neurochirurg, spusese el. Mă rog, nu chiar. Sunt la început de drum. Mai întâi trebuie să practic pe alte părţi ale corpului, logic. Deocamdată am ajuns la umeri şi gât. Trebuie să fie foarte interesant, zisese Ann, neştiind până unde să împingă mefienţa. Şi greu, adăugase ea. E greu, nici vorbă. Graham îşi mişcase ochelarii pe nas, deplasându-i în lateral înainte de a-i readuce exact în poziţia în care stătuseră şi până atunci. Era înalt, cu un chip alungit, împins înainte, şi un păr brun, cu fire cărunte ici şi colo, de parcă i-ar fi scuturat cineva o piperniţă deasupra capului. Pe lângă asta, e şi periculos. Cred şi eu.