«Ce este omul ca să îți aduci aminte de el, fului omului, ca să ai grijă de el?».1 Ce forță au, azi, aceste cuvinte ale Psalmului, după ce ne-am dat seama cu mai mare luciditate de nimicul nostru, de fragilitatea și neputința noastră, din cauza unui virus care a pus o lume întreagă cu spatele la zid! Câți or f surprins în ei înșiși – atunci când frica îi strângea cu cleștele sau lipsa de sens punea stăpânire pe ei – dorința ca cineva să aibă grijă de ei până la capăt și să îi smulgă din nimicul care se impunea amenințător! «Ce ne smulge din nimic?». Aceasta este întrebarea care ar f trebuit să călăuzească Exercițiile noastre spirituale, gestul cel mai important din viața Fraternității. Dacă urgența sanitară ne-a impus să renunțăm la acest gest – care ar f trebuit să aibă loc în aprilie, când eram toți în plină izolare – nu a suprimat însă întrebarea, care, chiar mai mult, a dobândit, tocmai în lumina evenimentelor recente, o importanță specifcă și mai mare. 

Întrebarea, trimisă din timp tuturor celor care ar f urmat să participe la Exerciții, pentru a favoriza o atenție față de propria experiență și maturizarea unei contribuții personale a fecăruia, întrebarea a fost resimțită ca find pertinentă față de experiența vieții – trezind o recunoștință imediată –, și totodată un mare gest de prietenie. Acest lucru pune accent și pe sensul cuvântului prietenie: suntem prieteni ca să ne ajutăm să nu ne fe frică de întrebări, chiar și de cele care solicită și neliniștesc, care rănesc și zguduie. Statul nostru împreună nu ar putea f prietenie dacă am pune cumva deoparte aceste întrebări. Dacă vorbim despre un «nimic» este pentru că existența omului contemporan – adică existența noastră personală și socială –, într-un mod tot mai clar și mai impunător, fără agitație sau declarații deosebite, și totuși nu fără niște efecte vizibile, pare marcată de nihilism. Nu facem aluzie la un curent cultural, ci la o situație existențială. Această situație ne interesează s-o analizăm, chiar și numai la nivelul trăsăturilor ei esențiale, nu pentru o plăcere analitică sau descriptivă, ci mai degrabă cu pasiunea celui care dorește să descopere un drum care să-i permită vieții fecăruia dintre noi să meargă spre proria împlinire, în circumstanțele date, oricare ar f acestea. Textul se articulează în șase capitole și intenționează să contureze un parcurs care, tocmai pentru că se bazează pe o experiență și pe o istorie, se oferă ca sprijin la căutarea și așteptarea inimii tuturor.