S-a născut la 6 ianuarie 1883 la Bsharri, un oraş din munţii de nord ai Libanului. Mama sa, Kamle Rahmy, fiica unui preot creştin maronit, avea deja un fiu cu primul soţ, pe Butros, fratele de mamă atât de iubit de Gibran. După moartea primului soţ în Brazilia, unde emigraseră, ea s-a reîntors în Liban, unde s-a căsătorit cu tatăl lui Gibran, un om simplu, crescător şi negustor de oi. Din unirea lor s-au născut trei copii, Kahlil, Mariana şi Sultana, Kahlil fiind foarte apropiat de cele două surori ale sale. Mama sa, pe care o adora, erudită şi foarte bună cântăreaţă, l-a învăţat muzica, i-a insuflat iubirea pentru arte şi, cu siguranţă, a avut o mare influenţă asupra lui Gibran. Pe când Gibran avea doisprezece ani şi jumătate, din cauza dificultăţilor materiale, familia a emigrat „fără tată” la Boston, în SUA, unde a deschis o băcănie. Timp de trei ani şi jumătate, adolescentul a frecventat o casă din cartier, unde a luat lecţii de engleză şi desen. Uimită şi cucerită de talentul lui, profesoara de desen, Florence Pierce, l-a prezentat unei asistente sociale foarte influente, care l-a recomandat „cu insistenţă” unui artist fotograf, Pred Holland Day. Acesta l-a luat sub aripa lui, l-a ajutat să descopere literatura, artele şi l-a încurajat să deseneze. În 1898, la insistenţa lui, mama l-a trimis la Beirut, în Liban, unde băiatul şi-a dat bacalaureatul la Madrasat al-Hikmat, celebra Şcoală de înţelepciune. în acea perioadă a cunoscut prima deziluzie amoroasă. Se îndrăgostise de o tânără al cărei nume ar putea fi, după toate aparenţele, Halal El-Dahri, care era promisă altui bărbat, conform tradiţiei din Liban. Fratele tinerei a considerat că Gibran nu se trăgea dintr-o familie destul de convenabilă ca să poată pretinde mâna surorii sale. Situaţia i-a inspirat poetului minunata carte Aripi frânte. în acest timp, sora mai mică, Sultana, bolnavă de doi ani, a murit la numai paisprezece ani. Întors la Boston, Gibran a trecut prin alte mari încercări: moartea fratelui său vitreg şi, din nefericire, cea a mamei, pe care o venera, doborâtă de cancer. În 1904, a întâlnit o directoare de şcoală, Mary Haskel, care s-a arătat interesată de picturile şi scrierile lui. Cu zece ani mai mare decât el, aceasta i-a dat sfaturi, l-a ajutat la traducerea propriilor texte, i-a găsit ajutoare financiare şi a facilitat fără tăgadă recunoaşterea acestui tânăr emigrant libanez, pe care îl admira şi în care credea. Intre ei s-a legat o prietenie plină de iubire care a durat până la moartea lui Gibran. Din 1908, Gibran a locuit trei ani la Paris, unde a lucrat la Academia de Arte Frumoase, înconjurat de mari artişti ai timpului, ca Debussy, Maeterlinck, Edmond Rostand şi Rodin. După această experienţă preţioasă, Gibran s-a mutat la New York, unde a continuat să publice articole în ziare, să picteze şi mai ales să scrie. În 1911, a început o corespondenţă cu May Ziadha, o jurnalistă de origine palestinianolibaneză instalată la Cairo, în Egipt. De-a lungul anilor, ea a devenit „marea iubire a lui Gibran”, femeia orientală ideală a visurilor sale. May a rămas până la moartea lui legătura cu cultura proprie şi cu Orientul şi, fără îndoială, femeia pe care a iubit-o fără s-o fi întâlnit vreodată. În ultimii ani de viaţă, în care, suferind, Gibran s-a simţit singur, o admiratoare, profesoara de engleză Barbara Young, i-a propus să-l ajute în munca lui. După moartea lui Gibran, ea a adunat capitolele din Grădina profetului, lucrare neterminată, şi a avut grijă să fie publicată. Cu o sănătate fragilă şi o viaţă în care s-a înverşunat să-şi construiască fără odihnă opera, Kahlil Gibran s-a stins la 10 aprilie 1931: avea 48 de ani.