Titlu Despre viata si moarte

Autor Peter Atkins
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Sociologie

peter-atkins-despre-viata-si-moarte-pdf

Metoda științifică poate face lumină asupra oricărui concept, chiar și asupra acelora care i-au nedumerit pe oameni încă de la primele tresăriri ale conștiinței și care continuă să o facă până în ziua de azi. Metoda științifică poate clarifica tot ceea ce are legătură cu iubirea, speranța și mila. Poate aduce lămuriri cu privire la sursa de inspirație a marilor realizări umane, cu privire la cele șapte păcate capitale: mândria, invidia, mânia, lenea, avariția, lăcomia și desfrâul. Însă planul meu pentru această carte este ceva mai limitat: voi lua în considerare doar marile întrebări legate de existență, acelea care au constituit, timp de milenii, sursa pentru numeroase mituri, și voi explora lucrurile pe care le poate spune știința pentru a le clarifica și risipi misterul fără a le reduce măreția și fără a ne diminua uimirea pe care ne-o stârnesc. Voi lua în considerare chestiuni precum începutul universului și originea sinelui, dar și sfârșitul acestora. Pentru a pregăti călătoria noastră – în care vom cerceta mituri inspirate atât de ignoranță, cât și de o adâncă preocupare – aș vrea să stabilesc în linii mari bazele perspectivei mele asupra naturii metodei științifice și, dacă este cazul, a limitelor acesteia. Cred că mai există foarte puțini oameni care să nu fie convinși de puterea științei de a născoci lucruri noi și de a le găsi noi aplicații în general. Nu cred că trebuie să zăbovim prea mult asupra acestei chestiuni. Nu voi acorda o atenție deosebită nici dezbaterii care încearcă să stabilească dacă aceste lucruri noi sporesc sau nu fericirea umană în general, fie ele medicamente mai bune, hrană mai multă și mai bună, materiale textile de o calitate superioară, mijloace de transport și de comunicare mai bune, modalități mai bune de petrecere a timpului liber și așa mai departe, cântărite în raport cu costurile sociale, care presupun mijloace mai bune de a ucide, de a distruge mediul înconjurător și de a mutila accidental sau intenționat. Mă voi concentra, în schimb, pe abilitatea metodei științifice de a face lumină asupra chestiunilor de mare importanță pentru om și de a elimina ignoranța, păstrând în același timp uimirea.