„Plecați să vă stabiliți în Sud? Vă atrage soarele, dar o să vedeți, o să vă dezumflați repede... E foarte greu să te integrezi, provensalii sunt foarte închiși. O să vedeți, oamenii nu sunt primitori...“ De câte ori nu am auzit refrenul ăsta? Și apoi „Cutare s-a dus acolo și s-a întors apoi în Nord. Cutare nu a reușit niciodată să-și facă prieteni. S-a întors la Paris“. Eram preveniți... Cu toate acestea, aveam să ne mutăm din suburbia pariziană în Aix-en-Provence, atrași de vremea însorită, e drept, dar și ca să fim mai aproape de școala primară publică Frei-net1 . După eșecul școlii primare alternative pe care încercaserăm să o înființăm la Saint-Maur-des-Fossés, voiam totuși să îmi înscriu copiii la o școală care să îi învețe traiul împreună și autonomia. Definisem un perimetru în jurul școlii alese și, în scurt timp, găsiserăm casa visurilor noastre, o fermă veche pe jumătate în ruină, pe un teren frumos și întins, liber, în plină zonă rurală. Și fă-cuserăm marele salt! Aveam prieteni vechi care locuiau în regiune și, chiar dacă pe unii nu îi mai văzusem de vreo douăzeci de ani, urma să avem acolo câteva cunoștințe. în afară de persoanele acestea, ne pregăteam să trăim într-o relativă autarhie, deoarece oamenii din Sud erau renumiți pentru lipsa lor de ospitalitate. Tocmai că aveam nevoie de singurătate și de odihnă. La puțin timp după sosire, am plecat să ne plimbăm pe drumurile din jurul fermei. Era vară, iar câțiva vecini stăteau afară, în grădinile lor. I-am strigat. Nu toți ne-au deschis poarta, dar ne-au răspuns. Le-am transmis invitația: — Suntem noii dumneavoastră vecini, ne-am mutat miercurea trecută. Voiam să vă invităm la un aperitiv mâine seară. Așa o să ne putem cunoaște. Cumpărasem câmați, măsline, chipsuri, făcusem sandviciuri cu pate și tăiasem cubulețe de brânză. Trădându-mi originile pariziene, pusesem în frigider o sticlă de șampanie, câteva beri și sucuri de fructe. Aveam și whisky, muscat, vin de piersici, porto... Dar