În acea zi de primăvară, când Iisus a venit în piaţa din Ierusalim şi a vorbit mulţimii despre Împărăţia cerurilor Şi i‐a acuzat pe cărturari şi pe farisei că aşază ispite şi capcane în calea celor care tânjesc după Împărăţia cerească, şi i‐a dat în vileag acuzându‐i. În mulţime se găseau şi nişte oameni care îi proteguiau pe farisei şi pe cărturari, iar aceştia au căutat să pună mâna pe Iisus, ca şi pe noi ceilalţi, Numai că El a fugit şi S‐a ferit de dânşii, de aceea a pornit spre poarta de miazănoapte a oraşului. Iar El ne‐a spus: „Încă nu a sosit vremea pentru Mine. Multe sunt lucrurile pe care am a vi le spune şi multe sunt şi faptele pe care voiesc a le împlini înainte de a părăsi această lume.“ Iar după aceea, El a spus, iar în glasul Său a răzbătut bucurie şi veselie: „Să pornim spre Ţinutul de Miazănoapte ca să întâmpinăm primăvara. Însoţiţi‐Mă până pe dealuri, pentru că iarna a trecut, iar zăpezile de pe munţii Libanului coboară spre văi, ca să cânte alături cu pâraiele. 

Câmpiile şi viile au alungat somnul şi s‐au trezit ca să preaslăvească soarele cu smochinii lor verzi şi cu strugurii încă necopţi.“ Iar El a păşit înaintea noastră şi noi L‐am urmat, în acea zi şi în cea care i‐a urmat. Iar în după‐amiaza celei de‐a treia zile, am ajuns pe piscul Muntelui Hermon, iar acolo El s‐a oprit, privind spre oraşele aflate la câmpie. Iar faţa Lui strălucea ca aurul topit şi El şi‐a întins braţele în faţă şi ne‐a spus: „Priviţi pământul în straiul său verde şi vedeţi cum pâraiele i‐au tivit marginile cu argint. Adevăr spun că pământul este frumos şi că tot ce vieţuieşte pe el este minunat. 

Dară există un regat dincolo de ceea ce vedeţi voi toţi, şi acela este locul din care voi domni Eu. Iar dacă aceasta este şi dorinţa voastră, şi dacă întocmai asta voiţi, va trebui să veniţi ca să domniţi alături de Mine. Chipul Meu şi feţele voastre nu vor rămâne ascunse, mâna noastră nu va ridica nici sabia, nici sceptrul, iar supuşii noştri ne vor iubi în pace şi nu se vor teme de noi.“ Aşa a grăit Iisus şi faţă de toate împărăţiile pământului am rămas orb şi la fel faţă toate cetăţile alcătuite din ziduri şi turnuri; iar inima mi‐a poruncit să‐L urmez pe Stăpân până în împărăţia Lui. Iară în acea clipă a apărut Iuda Iscarioteanul. 

Căci s‐a apropiat de Iisus şi a grăit către El: „Priveşte, împărăţiile lumii sunt necuprinse şi iată că cetăţile lui David şi Solomon vor precumpăni asupra romanilor. De vei fi rege al iudeilor, noi vom şedea alături de tine cu sabia şi cu scutul, şi îl vom copleşi pe străin.“ Însă când Iisus a auzit acestea, S‐a întors către Iuda, iar faţa Lui s‐ a umplut de mânie. Şi a grăit cu un glas îngrozitor precum tunetul cerului şi a zis: „Îndepărtează‐te de Mine, Satana. Crezi cumva că am aşteptat atâţia ani ca să domnesc peste un muşuroi vreme de o zi? Tronul Meu este unul pe care tu nu ai cum să‐l vezi. Acela ale cărui aripi dau roată pământului va căuta adăpost într‐un cuib părăsit şi uitat de toţi? Fi‐vor cei vii preamăriţi şi lăudaţi de unul care poartă văluri? Împărăţia Mea nu aparţine acestui pământ, iar tronul Meu nu se sprijină pe ţestele strămoşilor voştri. De voiţi doar să salvaţi numai împărăţia duhurilor, atunci ar fi mai bine să Mă lăsaţi aici şi să coborâţi în criptele morţilor voştri, unde capetele încoronate de altădată ţin sfat în mormintele lor şi poate aduc slavă osemintelor părinţilor voştri. Îndrăzneşti să Mă ispiteşti cu o coroană fără de preţ când fruntea Mea caută să atingă cerul ori ghimpii cununii ce Mi‐o vei aşeza pe cap? De nu ar fi visul visat de un neam uitat, nu aş mai lăsa soarele vostru să răsară peste răbdarea Mea, şi nici luna voastră să arunce umbra Mea de‐a curmezişul cărării voastre. De nu ar fi fost dorinţa unei mame, Mi‐aş fi lepădat orice straie pământeşti şi aş fi fugit înapoi în cer. Iar de nu ar fi existat tristeţe în fiecare dintre voi, nu aş mai fi rămas aici ca să jelesc. Cine eşti şi ce eşti tu, Iuda Iscarioteanul? Şi de ce Mă ispiteşti?