Scrisă sub forma unui dicţionar al gândirii, lucr ar ea lui Nigel Warburton este de fapt' un manual introductiv în arta de a gândi. Gândirea discursivă poate fi privită ca un joc extraordinar de complex - de fapt, ca o varietate ramificată de jocuri - în care improvizăm şi creăm mereu noi desfăşurări de jocuri vechi, şi chiar noi jocuri, dar, nu mai puţin, ajungem a repeta aceleaşi "mutări", a întreprinde aceleaşi operaţii. Unele operaţii şi succesiuni de operaţii oferă o şansă minimă de succes, în timp ce altele "garantează" eşecul, pierderea, eroarea; dar şi ele oferă o şansă de «succes», şi anume în autoînşelare şi autoiluzionare, dar şi în înşelarea, manevrarea şi manipularea în propriile noastre scopuri ale partenerilor de joc; fiindcă, să nu uităm, jocul gândirii discursive este, în cazul general, unjoc în mai mulţi. Operaţiile despre care vorbim sunt de natură logică şi retorică, ele privesc discursul, raţionamentul, argumentaţia, persuasiunea şi disuasiunea. 

Spuneam că micul manual de artă a gândirii al lui Warburton îmbracă forma unui dicţionar. Un manual trebuie citit, în mod ideal, de la A la Z, şi în chiar această ordine; un dicţionar cuprinde şi el rubrici de la A la Z, dar - atenţie! - ordinea în care el îşi desfăşoară conţinutul nu coincide cu ordinea lecturii. Această ordine nu este pre-fixată. Cititorul îşi poate fixa singur diferite itinerarii, dar va observa cu uşurinţă faptul că articolele se pot organiza în diferite unităţi tematice. Manualul-dicţionar al lui Warburton are o serie de calităţi care ar trebui să-i asigure şi la noi succesul de care s-a bucurat în ţara lui de obârşie; accesibilă (fără a fi facilă), elementară, succintă şi clară, lucrarea lui Nigel Warburton se înscrie în dQmeniullogicii şi retoricii. Şi cum logicienii, ca şi femeile, "pot să glumească fără să-şi piardă cinstea" (vorba lui Moliere), nu trebuie să ne mire că şi cartea de faţă abundă în exemple amuzante. Dar suntem - o ştim sau nu - logici eni, sofişti şi retori de ocazie, în măsura în care raţionăm, recurgem la argumente, ţinem discursuri şi dialogăm cu şi pentru noi înşine sau pentru al ii. Noi toţi, şi nu în ultimul rând onoratul cititor care ia această carte în mână, vorbim şi gândim. Gândim adesea, raţionăm chiar şi în somn, în vis, dar rareori gândim critic. De privilegiul gândirii critice se bucură acela care, prevenit, reflexiv şi dornic să păstreze controlul asupra produselor propriei sale gândiri precum şi să reziste influenţelor exterioare exercitate de discursul şi gândirea altora, posedă înzestrarea nativă şi retorică, compensând sau sporind prin cultură talentul.