O filmare porno. O presupusă sarcină. Două scandaluri legate de
înșelatul partenerilor. Și astea sunt doar noutățile din săptămâna asta.
Dacă tot ce ai fi știut în legătură cu Liceul Bayview ar fi fost din aplicația
de bârfe a lui Simon Kelleher, te-ai întreba cum naiba își mai face cineva
timp să meargă și la ore.
— Astea-s vechi, Bronwyn, spune o voce peste umărul meu. Așteaptă
doar să vezi postarea de mâine.
La dracu’. Nu-mi place să fiu prinsă în timp ce îmi arunc un ochi pe
Despre Asta, cu atât mai puțin de către însuși creatorul ei. Pun deoparte
mobilul și îmi închid dulapul.
— Ce vieți te mai pregătești să distrugi, Simon?
Simon își potrivește pașii cu ai mei, în timp ce ne pierdem în mulțimea
de elevi ce se îndreaptă spre ieșire.
— E un serviciu pe care îl fac societății, spune el, cu o fluturare
detașată din mână. Tu îl meditezi pe Reggie Crawley, nu? N-ai vrea să știi
dacă ar avea o cameră video ascunsă în dormitor?
Nu mă obosesc să răspund. Să ajung undeva în apropierea
dormitorului lui Reggie Crawley, cel mereu trotilat, e la fel de probabil să
se întâmple pe cât este ca lui Simon să i se trezească în viitorul apropiat
o conștiință.

VP - 3

— În orice caz, cu toții și-o merită. Dacă oamenii n-ar minți și n-ar
înșela, aș rămâne fără muncă.
Ochii reci, albaștri ai lui Simon observă parcă abia acum pașii mei
grăbiți.
— Unde alergi așa? Vrei puțină faimă la orele opționale?
Aș vrea eu. Parcă pentru a mă ironiza, mobilul meu primește o alertă:
Repetiții pentru competiția de mate. 3 p.m., Epoch Coffee. Urmează și un
mesaj de la o colegă de echipă: Evan e aici.
Sigur că e acolo. Tipul drăguț, pasionat de competiția de matematică
(matesport, cum îi spunem pe scurt – mai puțin oximoron decât pare la
prima vedere) e parcă mereu prezent atunci când eu nu pot ajunge.
— Nu chiar, îi răspund.
Ca o regulă generală, și mai ales în ultima vreme, încerc să-i ofer lui
Simon cât mai puține informații cu putință. Trecem prin ușile de metal
vopsite în verde și ne îndreptam spre scările din spate, o linie
despărțitoare între aripa veche și jegoasă a Liceului Bayview și aripa lui
nouă, strălucitoare și aerisită. În fiecare an, tot mai multe familii bogate
pleacă din San Diego și ajung cu 15 mile mai la est, în Bayview,
așteptându-se ca taxele școlare să le ofere copiilor o experiență mai
plăcută decât pereți cu zugrăveală demodată, zgrunțuroasă, și linoleum
zgâriat.
Simon e în continuare pe urmele mele când ajung la laboratorul
domnului Avery, de la etajul al treilea, așa că mă întorc spre el, cu brațele
încrucișate.
— N-ai unde să fii în altă parte?
— Ba da. La detenție, zice, și se așteaptă ca eu s-o iau din loc.
Când pun în schimb mâna pe mânerul ușii ca să intru, izbucnește în
râs.
— Nu-mi spune, și tu? Ce ai făcut?
— Sunt pedepsită pe nedrept, mormăi eu și deschid ușa de perete.
Alți trei elevi sunt deja așezați, și mă opresc să îi observ rapid. Nu sunt
chiar gașca la care m-aș fi așteptat. Cu excepția unuia singur.
Nate Macauley se lasă pe spate cu scaunul și se strâmbă la mine.
— Ai greșit culoaru’? Aici e detenția, nu consiliul elevilor.