Povestea unui bărbat extraordinar este spusă de o femeie formidabilă: Laura Hillenbrand, care şi-a făcut mâna mai întâi cu articole strălucite, în reviste de marcă, iar apoi a trecut la romane de nonficţiune. I-a mai fost ecranizat un volum – Seabiscuit: An American Legend/ Cursa secolului, istoria unui cal de hipodrom – devenit o peliculă nominalizată la Premiile Academiei Americane în 2003, şi la care strecoară o aluzie în cartea de faţă, atunci când îl citează pe antrenorul lui Louis, care spune mândru: „Singurul alergător care l-ar putea întrece ar fi Seabiscuit.” În 2010, autoarea revine la lumea sportului cu Unbroken: A World War II Story of Survival, Resilience and Redemption/ De neînvins, biografia mai mult sau mai puţin romanţată a unui erou nu numai de război, ci şi olimpic: Louis Zamperini. Destinul lui i s-a părut scriitoarei relativ similar cu al ei – o bătălie, doar că nu pentru un titlu ori pentru supravieţuire, ci cu o boală care o ţine prizonieră în propria ei casă: sindromul de oboseală cronică. Soarta lui excepţională a fascinat-o şi pe Angelina Jolie, o altă luptătoare cu maladiile, iar ea l-a transformat pe Louis Zamperini într-un personaj al marelui ecran, care a cucerit toată suflarea cinefilă încă de la apariţia trailerului. Născut în 1917, în California, fiu al unor emigranţi italieni, Zamperini participă la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 şi apoi se înrolează în armată, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Avionul lui se prăbuşeşte în Pacific, unde pluteşte în derivă într-o barcă, vreme de 47 de zile, până ce e capturat de către japonezi şi trimis într-un lagăr de prizonieri. Angelina citeşte iniţial cartea, care se pare că o traumatizează teribil, şi decide că e un subiect pe care îl vede deja în imagini cinematice, chiar dacă o enervează faptul că lumea continuă să se mire când o femeie, şi actriţă pe deasupra, ajunge regizor. Coincidenţa a făcut ca Zamperini să-i fie chiar vecin, prin urmare l-a putut face părtaş la — 9 — proiectul ei, până în luna iulie 2014, când veteranul s-a stins, la 97 de ani, fără să mai apuce să ajungă la premieră. Avea, însă, să-i dea un sfat, pe care ea îl va urma întru totul, pentru că dintr-odată această epopee îi devenise foarte dragă: „Important e ca spectatorii să nu creadă că sunt extraordinar, ci să descopere că am făcut ce am făcut, eu, un tip oarecare şi cu multe cusururi, astfel încât să îşi dea seama că şi ei ar fi în stare de toate astea.” Poate că lecţia cea mai de preţ a lui Louis către cei care îl descoperă citind cartea sau văzând filmul este că, deşi a trecut prin chinuri îngrozitoare, care dovedesc ferocitatea oamenilor deveniţi torţionari, indiferent în ce loc de pe planeta asta s-ar afla, el găseşte puterea să se ridice şi să ierte toate umilinţele şi suferinţele fizice abominabile, asemenea celor care au zăcut ani întregi în închisorile comuniste, au cunoscut fenomenul Piteşti, au fost torturaţi în gulag sau de khmerii roşii. Ca de fiecare dată, credinţa pare a fi unica salvare în momentele de disperare fără margini. Cronicile cărţii sunt elogioase, iar experienţa de ziaristă cu un indubitabil har şi cea de povestitoare neîntrecută o transformă pe Laura Hillenbrand într-o scriitoare originală şi talentată, pasionată de puzzle-uri, totul îndemnând la lectură fără răgaz, atmosfera părând că prinde viaţă, că auzi dialogurile, dar şi zgomotele, ca o ilustraţie sonoră perfectă, trăind până şi senzaţii olfactive şi tactile, care duc la o empatie absolută. Detaliile sunt adesea unice şi nu obosesc şi nici nu plictisesc. N-ai deloc tendinţa să sari paragrafe, ci, dimpotrivă, te obişnuieşti cu amănuntele abil strecurate, pe care le-ai vrea omniprezente, pentru că ele duc la nuanţări, în tuşe fine. Înseşi subsolurile sunt un filigran de informaţii, extrem de utile şi care la rândul lor întregesc tabloul seriozităţii abordării şi a documentaţiei fabuloase.