Încă mai am pământ sub unghii când David ajunge în sfârşit
acasă. Îl simt înţepându-mi pielea iritată, adânc în carne. Mi se
întoarce stomacul, storcându-mă de alţi nervi, când uşa de la
intrare se închide, şi pentru o clipă stăm doar şi ne uităm unul la
altul din capetele opuse ale coridorului lung al noii noastre case
victoriene, cu o fâşie de parchet perfect lustruit între noi, înainte ca
el să se întoarcă şi să pornească, legănându-se uşor, spre camera de
zi. Trag adânc aer în piept şi-l urmez, tresărind de secare dată când
tocurile mele lovesc sonor podeaua. Nu trebuie să mă tem. Trebuie
să repar totul. Trebuie să reparăm totul.
– Am pregătit cina, spun şi încerc să nu par prea stăruitoare. Doar
un Stroganoff. Pot să-l păstrez pentru mâine, dacă ai mâncat deja.
El stă cu spatele la mine şi se uită la rafturile pe care cei de la
srma de mutări le-au umplut deja cu cărţile din cutii. Încerc să nu
mă gândesc că a lipsit prea mult. Am strâns resturile de sticlă
spartă, am frecat podeaua şi m-am ocupat de grădină. Toate
dovezile furiei trecute au fost îndepărtate. Mi-am clătit gura după
secare pahar de vin pe care l-am băut în lipsa lui, ca să nu-i simtă
mirosul. Nu-i place să beau. Doar un pahar sau două, când avem
lume în jur. Niciodată singură. Dar în seara asta nu m-am putut
abţine.
Chiar dacă nu mi-am scos încă tot pământul de sub unghii, am
făcut duş, m-am schimbat într-o rochie albas tră-cenuşie, cu pantos
asortaţi, şi m-am fardat. S-au dus urmele lacrimilor şi ale certurilor.
Vreau să şter gem totul. Ăsta e noul nostru început. Trebuie să se.
– Nu mi-e foame.
Se întoarce cu faţa la mine şi văd în ochii lui un dispreţ tăcut; îmi
reprim nevoia subită de a plânge. Cred că goliciunea asta din
privirea lui e mai rea decât furia. Totul, toate lucrurile pe care mam
străduit atât de tare să le construiesc se năruiesc acum. Nu-mi
pasă că e beat din nou. Vreau doar să mă iubească aşa cum mă
iubea înainte. Nici măcar nu observă eforturile pe care le-am făcut
după ce a plecat. Cât de ocupată am fost. Cum arăt. Cât am
încercat.
– Mă duc să mă culc, îmi spune.
Nu mă priveşte în ochi şi ştiu că se referă la camera de oaspeţi. Au
trecut două zile de la noul nostru început, iar el nu vrea să doarmă
cu mine. Simt cum ssurile dintre noi se lărgesc iar. În curând nu
vom mai putea ajunge unul la celălalt peste ele. Mă ocoleşte cu
grijă şi vreau să-i ating braţul, dar mi-e prea teamă de reacţia lui.
Pare dezgustat de mine.