Taie răul de la rădăcină. De la fereastra băii situate la etajul minusculei case roz pe care o închiriase cu aproape trei luni în urmă pe o străduţă cochetă din San Francisco, Jonathan privea, bărbierindu-se cu gesturi automate, trifoiul care invada gazonul. Biata peluză, îngălbenită de soarele neîndurător de iulie, părea gata să capituleze. Clopyralidul fusese inutil. O sticlă întreagă pulverizată la începutul lunii nu ajutase la nimic. Va trebui să-l smulg fir cu fir, îşi zise el, în timp ce maşina de ras electrică îi mângâia bărbia, bâzâind melodios şi repetitiv. Era foarte important să reuşească să întreţină cât mai bine grădina: situată în spatele casei cu expunere spre sud, era locul de joacă preferat al fetiţei lui, Chloé, atunci când îl vizita în weekend, o dată la două săptămâni. După ce termină cu bărbieritul, îşi verifică e-mailurile pe smartphone. Cereri de la clienţi, o reclamaţie, un dejun reprogramat, raportul contabil lunar, o ofertă de la operatorul de telefonie şi câteva newsletter-uri. Revenit în faţa oglinzii, se înarmă cu o pensulă şi cu un flacon de tinctură închisă la culoare. Cu grijă, aplică loţiunea pe primele lui fire de păr alb. La treizeci şi şase de ani, era prea devreme să accepte semnele înaintării în vârstă. Se grăbi să-şi termine toaleta pentru a ajunge la timp la întâlnirea zilnică de la cafeneaua din piaţa centrală: în fiecare dimineaţă, de când îşi deschiseseră micul birou de asigurări, în urmă cu cinci ani, cei trei asociaţi se întâlneau acolo pentru o primă cafea la terasă. Dintre asociaţi făcea parte chiar fosta lui soţie, Angela, iar recenta lor despărţire nu reuşise să schimbe ritualul, ce părea imuabil. Firma lor era singura din oraş care se specializase pe o clientelă de mici comercianţi din regiune. După începutul dificil, la momentul de faţă atinseseră un anumit echilibru, care le permitea asociaţilor