În amurg, când stelele încep să se ridice, una câte una, pe cerul îngheţat, Usuguk se apropie de iglu silenţios ca o vulpe. Ninsese iar în dimineaţa aceea şi bătrânul satului îşi plimba privirea peste pustietăţile alb-cenuşii care se întindeau nesfârşite, în toate zările, spre un orizont de gheaţă deşert şi mohorât. Ici şi colo, coastele întunecate ale permafrostului ieşeau din pătura de zăpadă ca nişte oase ale unor animale preistorice. Vântul se înteţea, iar cristalele de gheaţă îi înţepau obrajii şi încercau să-i străpungă gluga hainei de blană. Câteva igluuri răspândite prin preajmă erau întunecate ca nişte morminte. Usuguk nu era atent la nimic din toate acestea. El era conştient doar de sentimentul copleşitor de groază, de bătaia rapidă a inimii lui. După ce intră în casa de gheaţă, cele câteva femei adunate în jurul unui foc de licheni ridicară rapid spre el privirile încordate, extrem de îngrijorate. — Moktok e inkarrtok, spuse el. A venit vremea. Fără să scoată un cuvânt, femeile adunară bruma de unelte cu degetele tremurânde. Acelea din os fură puse în cutiile speciale, răzuitoarele de piele şi uneltele ulu de jupuit, ascunse la loc în interiorul hainelor de blană. Una dintre femei, care mestecase cizmele din piele de focă pentru a le înmuia, adună încălţările la un loc, legându-le într-o cârpă zdrenţuită. Apoi se ridicară toate, una după alta, şi ieşiră uşor prin deschizătura nefinisată care servea drept uşă a căsuţei lor de zăpadă. Ultima care ieşi, cu capul plecat de ruşine şi frică, era Nulathe. Usuguk privi la pielea de karibu care se lăsase din nou peste deschizătură, ascunzând vederii priveliştea de afară: adunătura de igluuri singuratice, peisajul pustiu de gheţuri şi zăpezi întins peste lacul îngheţat, spre soarele care apunea. Rămase pentru moment în picioare, încercând să uite neliniştea care pusese stăpânire pe el, învăluindu-l ca o manta groasă. Apoi îşi întoarse privirea. Avea multe de făcut – şi nu avea destul timp. Mergând cu băgare de seamă către partea din spate a igluului, şamanul trase la o parte nişte cuverturi de deasupra unei grămezi de blănuri, dezvăluind o cutie neagră de lemn lustruit. Puse, cu atenţie, cutia în faţa focului. Apoi, dintre blănuri, scoase o amauti1 ceremonială, împăturită cu mare grijă pentru ritual.