Alice stătea la biroul său din dormitor, distrasă de zgomotele pe care John le făcea la parter, trecând valvârtej dintr-o cameră în alta. Înainte de a pleca la aeroport trebuia să termine evaluarea colegială a unei lucrări trimise spre publicare la Journal of Cognitive Psychology{1} . Citise aceeași frază de trei ori, fără să o înțeleagă. Ceasul deșteptător, despre care bănuia că era înainte cu vreo zece minute, arăta 7:30. Având în vedere ora și graba tot mai mare a lui John, Alice știa că se pregătea de plecare, dar precis uitase ceva și nu reușea să-i dea de urmă. S-a lovit ușor cu stiloul roșu peste buza de jos, privind spre ecranul digital al ceasului, și atunci a auzit ceea ce se aștepta să audă. 

— Ali? A aruncat stiloul pe birou și a oftat. L-a găsit pe John la parter, în sufragerie, stând în genunchi și cotrobăind pe sub pernele canapelei. — Cheile? a întrebat ea. 

— Ochelarii. Te rog, nu-mi ține predici. Sunt în întârziere. I-a urmărit privirea disperată până spre polița șemineului, unde vechiul ceas Waltham, apreciat pentru precizia sa, anunța ora 8:00. Ar fi trebuit ca el să știe mai bine dacă e cazul să aibă încredere. Ceasurile din casa lor arătau rareori ora exactă. Alice fusese deseori înșelată de cadranele lor aparent oneste, așa că, în timp, învățase să se încreadă în ceasul de mână. După cum era de așteptat, s-a întors în timp când a intrat în bucătărie, unde cuptorul cu microunde ținea morțiș să arate doar 6:52. A privit de-a lungul suprafeței netede și curate a blatului de granit și i-a zărit lângă castronul decorat cu ciuperci, plin ochi cu plicuri nedeschise. Nici sub ceva, nici în spatele a ceva, nici ascunși vederii în vreun fel anume. Cum se poate ca el, un om atât de inteligent, un om de știință, să nu vadă că erau chiar sub ochii lui? Normal, și lucrurile ei se ascundeau uneori prin cele mai năstrușnice cotloane. Dar ea nu recunoștea lucrul acesta în fața lui și nici nu-l punea să caute. Chiar zilele trecute, din fericire fără știrea lui John, și-a petrecut o dimineață nebună scotocind prin toată casa și apoi în birou, în căutarea încărcătorului de la BlackBerry. Într-un sfârșit a capitulat nedumerită, s-a dus la magazin și a cumpărat unul nou, ca apoi, seara târziu, să-l găsească pe cel vechi înfipt în priza de lângă partea ei de pat, unde ar fi trebuit să-l caute de la bun început. În cazul amândurora, putea să pună foarte bine totul pe seama numeroaselor treburi pe care le aveau de făcut deodată și a faptului că erau amândoi mult prea ocupați. Și pe seama faptului că îmbătrâneau.