Ar fi putut părea că se uită la mare, înspre linia încețoșată unde apa cenușie întâlnește cerul plumburiu. Vântul sărat care izbea valurile de țărm îi flutura o șuviță din părul uscat, făcând-o să-i cadă pe obraz. Dar ea nu simțea nimic; stătea nemișcată, fără expresie pe fața palidă și umflată, cu ochii negri larg deschiși. Aproape de țărm, un stol de pescăruși se ciorovăia pentru un banc de pești. Una dintre păsări s-a apropiat, planând deasupra siluetei împietrite de pe marginea stâncii, apoi s-a întors la încăierarea zgomotoasă. Departe în larg, un cargobot cu destinația Norvegia mânjea cu roșu linia orizontului. Un alt pescăruș a zburat aproape de femeie, atras de unduirea părului ei în vânt. Câteva momente mai târziu, întreg stolul, obosit de încăierare, a început să-i dea târcoale. În cele din urmă, unul dintre pescăruși i s-a așezat pe umăr, parodiind în mod grotesc papagalul lui Long John Silver1. Și totuși, nicio mișcare. Înălțându-și capul, pescărușul s-a uitat de jur împrejur ca un școlar vinovat, temându-se să nu fie văzut, apoi șia înfipt hotărât ciocul în urechea femeii.