ÎN SĂPTĂMÎNA dinaintea plecării pe Arrakis, cînd agitaţia ultimelor pregătiri ajunsese aproape de nesuportat, o femeie bătrînă o vizită pe mama lui Paul. Era o noapte caldă la Castelul Caladan şi străvechiul edificiu, cămin al familiei Atreides timp de douăzeci şi şase de generaţii, era învăluit în răcoarea umedă care preceda întotdeauna schimbarea vremii. Bătrîna fu introdusă prin uşa dosnică de la capătul galeriei boltite ce ducea la dormitorul lui Paul şi putu să arunce o privire în camera băiatului. Paul era întins în pat, dar nu dormea. La lumina slabă a unei lămpi cu suspensie, lăsată să plutească deasupra podelei, băiatul desluşi în cadrul uşii silueta înaltă a necunoscutei, în spatele căreia stătea mama sa. Bătrîna părea spectrul unei vrăjitoare ― părul ca o pînză de păianjen încîlcită, chipul umbrit, ochii asemeni unor diamante scînteietoare. 

― Nu-i prea mic pentru vîrsta lui, Jessica? întrebă bătrîna. Vocea era răguşită şi zbîrnîitoare, ca un baliset* dezacordat. * Instrument cu coarde Mama lui Paul răspunse cu glas catifelat de contralto: ― E lucru ştiut că Atreizii încep să crească tîrziu, Cuvioşia-Ta. ― Am auzit şi eu, spuse bătrîna. Dar are deja cincisprezece ani. ― Da, Cuvioşia-Ta. ― Nu doarme, observă bătrîna şi rîse scurt. Ştrengarul ăsta viclean trage cu urechea. Dar cei de viţă domnească trebuie să fie vicleni. Şi dacă-i într-adevăr Kwisatz Haderach... atunci... În obscuritatea patului, Paul ţinea ochii întredeschişi, două fante înguste. Ochii bătrînei ― mari şi rotunzi ca ochii unei păsări de noapte ― îl fixau cu intensitate, parcă tot mai mari, mai strălucitori. 

― Somn uşor, ştrengar viclean, zise bătrîna. Mîine să mi te scoli în puteri ca să înfrunţi gom jabbarul. Apoi se întoarse şi ieşi, împingînd-o pe mama lui Paul, închizînd uşa cu o bufnitură surdă. Paul se întrebă: Ce-i gom jabbarul? Nici unul dintre evenimentele frămîntate ale ultimelor zile nu i se păruse atît de straniu ca ivirea zgripţuroaicei de adineaori. Cuvioşia-Ta. Şi felul în care îi spusese mamei pe nume, "Jessica", de parcă s-ar fi adresat unei servitoare, nu unei Doamne Bene Gesserit, concubina unui duce şi mama moştenitorului ducal. Să fie gom jabbarul vreunul dintre lucrurile pe care trebuie să le aflu despre Arrakis înainte de-a ajunge acolo! se întrebă. Murmură pentru sine cuvintele stranii: "Gom jabbar... Kwisatz Haderach..." Trebuise să înveţe puzderie de lucruri. Arrakis era o lume cu totul diferită de Caladan şi mintea lui Paul era o vîltoare de cunoştinţe noi. Arrakis... Dune... Planeta-deşert... Explicaţiile i le dăduse Thufir Hawat, Maestrul Asasin al tatălui său: duşmanii lor de moarte, Harkonnenii, stăpîniseră vreme de optzeci de ani Arrakisul, cu statut de semifief, în virtutea unui contract încheiat cu Compania CHOAM pentru exploatarea melanjului, mirodenia geriatrică. Acum, Harkonnenii aveau să plece, urmînd ca planeta să treacă în stăpînirea Casei Atreides, cu statut de fief deplin. La prima vedere, o victorie pentru Ducele Leto. Dar, precizase Hawat, aparenta izbîndă ascundea o primejdie de moarte, pentru că ducele Leto se bucura de popularitate în rîndul Caselor Mari ale Landsraadului. "Un om popular stîrneşte invidia celor puternici", spusese Hawat. Arrakis... Dune... Planeta-deşert... Paul adormi. Visă că se afla într-o cavernă arrakiană, înconjurat de oameni tăcuţi care se mişcau în lumina palidă a unor licurigloburi. Domnea o atmosferă solemnă, ca într-o catedrală. De undeva îi ajungea la urechi un zgomot abia ghicit ― clipocitul unor picături de apă. Deşi prins în mrejele visului, Paul ştiu că-şi va aminti totul cînd se va trezi. Îşi amintea întotdeauna visele premonitorii. Visul se spulberă. Paul se trezi în căldura patului... Gîndurile îl năpădiră iarăşi... Poate că lumea Castelului Caladan, unde nu avusese parte de tovarăşi de joacă de vîrsta lui, nu merita gînduri triste la despărţire. Doctorul Yueh, învăţătorul lui, îi dăduse de înţeles că pe Arrakis sistemul de clasă al faufrelucilor nu era respectat cu prea multă stricteţe. Planeta adăpostea oameni care trăiau liberi la marginea deşertului, fără caid sau bashar... oameni asemenea mirajelor pustiului: fremenii, care nu figurau în nici un recensămînt al Domeniilor Imperiale. Arrakis... Dune... Planeta-deşert...