Ridicați-vă! Toți cei care compar în fața venerabilului judecător al Tribunalului Statelor Unite sunt somați să se apropie și să-și spună păsul! trâmbițează aprodul tribunalului. Paginile de sport ale ziarelor se fac nevăzute în serviete, iar paginile de cotații bursiere sunt imediat acoperite de dosarele de caz trântite în grabă deasupra. Trei rânduri de avocați, care mai de care mai prețioși, se ridică și se apropie de estrada goală de mahon a judecătorului pentru a răspunde la apel. 

Nu s-a mai pomenit vreun articol de mobilier care să inspire atâta respect. 

— Tribunalul districtual al Pennsylvaniei de Est și-a început sesiunea! Domnul să aibă în pază Statele Unite și acest venerabil tribunal! Aprodul aruncă o privire spre estrada judecătorului și, după o scurtă pauză plină de semnificații, adăugă: 

— Prezidează venerabilul William A. Bitterman. Judecătorul Bitterman se strecoară în scaunul său exact la timp, rămânând la estradă ca un domnitor veșnic treaz care-și scrutează supușii. Ochii lui, ca două dungi înecate în carnea care se revarsă, scrutează sala de la înălțime. Știu la ce se gândește: totul este în regulă. Mesele de consiliu lucesc. Podeaua de marmură nu are fir de praf. Aerul condiționat îngheață sângele din orice creatură de regn inferior care s-ar fi putut rătăci în această încăpere. Și că tot veni vorba, sunt vreo câteva care s-au adunat chiar în fața lui: avocații, care așteaptă cuminți, cu mâinile la spate. — Sper că nu vă deranjează întârzierea, stimabililor, spune judecătorul cu indiferență, cufundându-se în tronul lui din piele. 

Cu siguranță o puteți trece în contul clienților. Un chicot vag se aude din spatele sălii. Nouă, avocaților apărării, nu ne convine să recunoaștem, dar chiar așa facem: taxăm și pentru timpul de așteptare de la tribunal. Până la urmă trebuie să taxăm pe cineva și pentru asta, așa că de ce nu chiar pe client, nu-i așa? Sindicatul reclamanților nu protestează. O taxă care ne asigură că nu ieșim niciodată în pierdere. 

— Așaaa, mormăie judecătorul, fără să se explice, în timp ce se uită pe memoriile din fața sa. Poate că judecătorul Bitterman o fi fost chipeș într-o viață anterioară, dar acum greutatea enormă i-a împins fața în sus, restul de două treimi din chip fiindu-i ocupate de bărbia dublă ca a unui buhai de baltă. Se zvonește că s-ar fi îngrășat cu ani în urmă, când l-a părăsit soția, dar acest lucru nu-i scuză temperamentul, care este scârbos din naștere. Din cauza asta, cea mai bună prietenă a mea, Judy Carrier, îl numește „Acrilă”.