Nu. Atinge. Nimic! Aceasta era singura regulă pe care mi-o impusese maică-mea; o regulă pe care avusesem înțelepciunea să nu o încalc în copilăria mea. Altfel, aş fi avut parte de o bătaie cu cureaua și aş fi primit de mâncare doar terci de ovăz cu gărgăriţe o lună întreagă. În vacanța de vară, după ce împlinisem paisprezece ani, s-a aprins chibritul care mai târziu avea să mistuie totul. Scânteia portocalie avea să se răspândească, devorându-mi viața, iar în urma ei aveau să rămână doar scrum și cenuşă. Mama mă lua cu ea la muncă. Mi-a explicat foarte clar de ce nu puteam să rămân acasă și să fac ce mă tăia capul. Motivul principal era că mama nu voia să ajung ca ceilalţi copii de vârsta mea: să fumez iarbă, să sparg încuietori de uşi şi să livrez pachete dubioase pentru dealerii de droguri din oraş. Oraşul Hunts Points era locul unde visurile mor. Maică-mea, în schimb, nu era o visătoare. Mă considera o povară. Dacă aş fi intrat în belele, nu avea de gând să mă scapе.

În plus, nici eu nu eram tocmai dornic să rămán acasă să-mi amintesc ce fel de viaţă duceam. Aveam voie să o însoțesc pe maică-mea zilnic, în drumul ei spre Park Avenue, cu o condiţie: să nu ating cu mâinile mele murdare nimic din penthouse-ul familiei Roth. Nici mobila exagerat de scumpă, nici bovindourile, nici plantele importate din Olanda şi, mai presus de toate, în niciun caz să n-o ating pe fată. - Fata asta e deosebită. Nu trebuie atinsă nici măcar cu o floare. Domnul Roth o iubeşte ca pe ochii din cap, mi-a subliniat maică-mea, o imigrantă din Bielorusia, cu accentul ei pronunțat. Mi-a spus-o în timp ce ne îndreptam cu autobuzul spre casa familiei Roth, înghesuiţi ca sardinele alături de oameni care se ocupau de curățenie, alături de grădinari şi portari. Arya Roth fusese blestemul vieţii mele încă dinainte s-o cunosc. În comparație cu existenţa mea fără valoare, ea era o bijuterie frumoasă, de neatins şi extrem de valoroasă. Până să fac cunoștinţă cu ea, fusese neplăcut să mă gândesc la ea. În mintea mea, era un simbol; o fetiţă răsfățată şi plângăcioasă, cu cosițe strălucitoare. Nu voiam absolut deloc s-o cunosc. Deseori, seara, când stăteam întins în patul meu pliant, mă întrebam cе aventuri interesante şi costisitoare mai punea Arya la cale şi îi uram să i se întâmple tot felul de chestii nasoale: accidente ori- bile de maşină, o cădere de pe stânci, o prăbuşire cu avionul, scorbut. M-aş fi mulţumit cu oricare dintre aceste neplăceri, iar în imaginaţia mea Arya Roth cea privilegiată trecea prin tot felul de evenimente îngrozitoare, îIn timp ce eu asistam de pe margine, bine-mersi, mâncând popcorn și amuzându-mă.