Iepurele de catifea vrea din tot sufletul să fie iubit. Este grăsun şi rotunjor, cum se cade să fie un iepure, are blana pătată cu alb şi cafeniu, mustăţi de-adevăratelea din aţă şi urechi căptuşite cu satin rozaliu. O vreme zace în camera copiilor, alături de alte jucării uitate, şi speră din toată inima lui de rumeguş ca într-o zi să aibă parte de dragostea copilului căruia i-a fost dăruit. Pentru că dragostea, află el, te poate face adevărat. Adevărat nu-nseamnă felul cum eşti făcut... E un lucru care ţi se-ntâmplă. Când un copil ţine la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubeşte CU ADEVĂRAT, atunci devii şi tu Adevărat... Nu se-ntâmplă dintr-odată... Devii treptat. Şi durează mult... În general, când ajungi Adevărat... ești ponosit. Dar lucrurile astea n-au nicio importanţă, fiindcă odată ce eşti Adevărat, nu mai poţi să fii urât decât pentru cei care nu-nţeleg.

A fost odată un iepure de catifea, iar la început îţi venea să—l mănânci din ochi de frumos. Era grăsun şi rotunjor, cum se cădea să fie un iepure; avea blana pătată cu alb şi cafeniu, mustăţi de—adevăratelea din aţă şi urechile căptuşite cu satin rozaliu. în dimineaţa de Crăciun, ieşind pe jumătate din ciorăpelul Băiatului, cu o ramură de vase între labe, arăta de mai mare dragul. În ciorăpel se găseau şi alte lucruri — nuci, portocale, o maşină de jucărie, migdale în ciocolată şi un şoarece mecanic — , dar Iepurele era cel mai tare. Vreme de cel puţin două ceasuri Băiatul l—a drăgălit, după care au venit la masă Unchiul şi Mătuşa, s—a auzit un foşnet prelung de hârtii, s—au deschis mai multe pachete, iar Băiatul, bucuros nevoie mare de—atâtea cadouri noi, l—a dat uitării pe Iepurele de catifea.