LAUREN PAGE ÎŞI NETEZI PLIURILE FUSTEI SALE MINI ÎN carouri şi îşi puse picior peste picior, ca să-şi poată admira ceva mai bine pantofii nou-nouţi Chanel, model Oxford Spectator. Cât de drăguţ arătau, cu şosetele groase de caşmir adunate chiar deasupra gleznei, gândi ea. La Şcoala Domnişoarei Gamble purtase aceeaşi uniformă de stofa verde ecosez toată viaţa ei, dar acum se afla în ultima treaptă – clasa a şaptea – ceea ce însemna că spusese adio vechilor ei pantofi insipizi Buster Brown şi bun venit primei petreceri dansante mixte, cu băieţii superbi de la Gregory Hall, peste doar trei săptămâni. În ceea ce o privea, ultimul an însemna o cu totul altă Lauren. Se lăsă pe spate în scaunul pufos, îmbrăcat în piele lină ca de bebeluş, al strălucitor de noului Bentley Continental al tatălui ei şi apăsă un buton care făcu să se ivească o oglindă pe consola din faţa ei. Uneori se mira de ea însăşi. Fata care îi zâmbea din oglindă nu semăna deloc cu vechea Lauren. Avea părul perfect drept, castaniu-închis, care-i cădea uşor pe umeri şi strălucea cu reflexe roşcate şi aurii de caramel, un ucigător bronz de spray Mystic şi nişte pomeţi atât de ascuţiţi că ar fi putut tăia gheaţa. Lauren se simţea întrucâtva ca tinerele starlete care pierdeau atât de mult din greutate şi începeau să arate atât de aţâţătoare, încât lumea şoptea că-şi făcuseră operaţii estetice majore. Lauren îşi întoarse capul într-o parte, ca să încerce să-şi privească profilul. Nasul cu siguranţă arăta diferit acum, când grăsimea ei de copil se topise. — Emoţii? întrebă o voce de pe scaunul şoferului. Lauren se opri din admirat şi îşi ridică spre interlocutor, prin oglinda retrovizoare, o sprânceană atent pensată de Anastasia1 . — Ar trebui să am? îl întrebă ea pe Dex, stagiarul de numai şaptesprezece ani al tatălui ei şi proiectul lui personal preferat, care, când nu visa scheme online pentru tatăl ei în cadrul slujbei