Puneţi mâna pe omul acela! Va fi arestat pentru trădare. Preţ de o secundă, Shalidar fu luat prin surprindere. Se aşteptase să-l întâlnească pe împărat. În schimb, generalul Surabar stătea în biroul împăratului şi arăta acuzator cu degetul spre el. Cei doi gardieni care intraseră în cameră împreună cu Shalidar întârziară să răspundă la ordin. Instinctul de supravieţuire şi experienţa bogată îi dădură avantajul de care avea nevoie. Cât ai clipi din ochi, Shalidar se răsuci, lovindu-i fulgerător cu mâinile pe cei doi gardieni, care se prăbuşiră înainte să apuce să se mişte. Fără să se oprească, scoase un cuţit şi-l aruncă spre general. Timpul păru că încetineşte când dădu drumul lamei. În clipa în care se desprinse de mâna lui, o văzu pe fata spion, Femke, scoţând un cuţit din cizmă. Pe faţa ei se citea un amestec ciudat de durere şi ambiţie, iar ochii ei gri-albăstrui îl îngheţară. Generalul Surabar se dădu la o parte, evitând lama aruncată spre el, dând dovadă de o uimitoare agilitate pentru vârsta sa înaintată. Aproape în acelaşi timp, Femke îşi lansă cuţitul, iar Shalidar plonjă afară prin uşa deschisă. Cuţitul trecu atât de aproape, încât îl simţi vâjâind pe lângă el. Se înfipse vibrând în tocul uşii, cu un pocnet, convingându-l pe asasin că fusese aruncat cu o forţă mortală. Timp de mulţi ani, nimeni nu mai fusese atât de aproape de a-l omorî. Mai rău decât atât, cuţitul fusese azvârlit de o tânără care abia trecuse pragul dintre copilărie şi vârsta matură. Asasinii erau în mod normal ucigaşii nevăzuţi – neştiuţi şi neaşteptaţi. Loviturile erau planificate cu atenţie, pentru ca asasinul să nu fie prins. Erau întotdeauna factori neprevăzuţi care sfidau şi cea mai bună planificare, dar Shalidar avea fler pentru improvizaţii. Era cel mai bun în domeniu şi numai cei mai bogaţi îşi permiteau să apeleze la serviciile lui. Astăzi nu era plănuită nicio lovitură, dar Femke reuşise cumva să răstoarne situaţia în favoarea ei. Tânăra îi întinsese o cursă, motiv pentru care avea să pună la cale o răzbunare dureroasă la momentul potrivit. Deocamdată îl interesa doar să scape cu bine din palat. Ca o umbră care se ascunde de lumină, Shalidar o luă la fugă pe coridor. Paşii lui nu făceau niciun zgomot şi alerga atât de uşor, încât părea că se scurge pe holuri. După câteva cotituri, asasinul se opri să se uite în urmă şi să asculte. Nu erau semne că ar fi fost urmărit, dar nu vru să-şi asume riscuri inutile. Shalidar era cunoscut în palat, deşi puţini ştiau cu ce se ocupă. Majoritatea credea că e o gardă de corp sau un consilier al împăratului. Păstrarea secretului era esenţială, întrucât, dacă adevăratul lui rol în palat ar fi ieşit la iveală, ar fi devenit nefolositor pe post de armă. Lui Shalidar îi fulgerau prin minte tot felul de gânduri pe măsură ce-şi analiza situaţia. Ţesătura complicată de înşelăciuni şi istoria amestecului său în chestiunile imperiale erau acum distruse, ceea ce-l mânia peste măsură. Furia îi mistuia măruntaiele, dar îşi stăpâni emoţiile şi se concentră. Se părea că generalul Surabar preluase puterea în Shandar, veste extrem de proastă pentru toţi asasinii. Aversiunea generalului faţă de ucigaşii plătiţi era bine cunoscută. Credea că numai soldaţii aveau voie să ucidă, de nevoie, pe câmpul de luptă şi că omorul nu era o îndeletnicire pentru cei care adunau avere de pe urma vieţilor altora. Ar fi indicat ca Shalidar să plece din capitală cât mai repede posibil. Poate chiar ar trebui să ia în considerare părăsirea Shandarului. Shalidar desconsiderase întotdeauna grosolănia şi metodele evidente ale militarilor, dar respecta reputaţia 9 generalului Surabar de eficienţă şi rigurozitate. Cu un număr imens de trupe în oraş, menţinând ordinea publică după recentele tulburări, generalul Surabar avea puterea să-i facă viaţa dificilă lui Shalidar.