Această carte este fructul unei misiuni, una care m-a purtat în jurul lumii, înapoi acasă la rădăcinile mele și către o carieră profesională pe care n-aș fi putut să o întrevăd nicicum la începutul acestei călătorii. De mai bine de douăzeci de ani, lucrez cu persoane care se luptă cu depresie, anxietate, boli cronice, fobii, gânduri obsesionale, tulburări de stres posttraumatic și alte afecțiuni debilitante. Mulți au venit la mine descurajați și abătuți după ce ani de zile de tratamente psihoterapeutice, medicamentoase și alte intervenții au eșuat să descopere sursa simptomelor lor și să le aline suferința. Ceea ce am învățat din propria mea experiență, formare și practică clinică este că răspunsul poate să nu se afle atât în povestea noastră proprie, cât în poveștile părinților, bunicilor și chiar ale străbunicilor noștri. Cele mai recente cercetări științifice, care astăzi țin prima pagină a ziarelor, ne spun și ele că efectele traumelor pot trece de la o generație la următoarea. Acest „legat“ este ceea ce cunoaștem sub numele de traumă familială moștenită, iar dovezile care apar sugerează că este un fenomen cât se poate de real. Durerea nu întotdeauna se dizolvă de la sine sau se diminuează cu timpul. Chiar dacă persoana care a suferit trauma originară a murit, chiar dacă povestea lui sau a ei rămâne scufundată în ani și ani de tăcere, fragmente de experiență de viață, amintirea și senzațiile corpului pot rămâne vii, ca și cum s-ar întinde din trecut pentru a-și găsi rezolvarea în mințile și trupurile celor care trăiesc în prezent. Ceea ce veți citi în paginile care urmează este o sinteză a observațiilor empirice din practica mea ca director al Institutului de Constelații Familiale din San Francisco și ultimele descoperiri din neuroștiințe, epigenetică și științele limbajului. Este, de asemenea, reflexia formării mele profesionale cu Bert Hellinger, renumitul psihoterapeut german a cărui abordare a terapiei familiale demonstrează efectele psihologice și fizice ale traumei familiale moștenite de-a lungul mai multor generații. Mare parte a acestei cărți se concentrează pe identificarea tiparelor familiale moștenite — fricile, sentimentele și comportamentul pe care le-am adoptat fără să știm, care mențin în viață ciclul suferinței de la o generație la alta — precum și asupra modului în care poate fi oprit acest ciclu, aspect ce constituie punctul central al muncii mele. S-ar putea să aflați, așa cum am aflat și eu, că multe dintre aceste tipare nu ne aparțin; pur și simplu au fost împrumutate de la alți oameni din istoria noastră familială. De ce se întâmplă așa? Cred cu tărie că se întâmplă astfel pentru că există o poveste care trebuie spusă și care poate fi în sfârșit adusă la lumină. Dați-mi voie să v-o spun pe a mea. Nu mi-am propus niciodată să creez o metodă de depășire a fricii și anxietății. Totul a început în ziua în care mi-am pierdut vederea. Eram în agonia primei mele migrene oculare. Nicio durere fizică reală pe care să o pot descrie — doar un ciclon de groază întunecată, în care vederea mea se pierdea. Aveam treizeci și patru de ani și mă împiedicam prin birou în ceață, pipăind cu degetele telefonul de pe masă ca să formez numărul de urgență. Curând o ambulanță era pe drum