Autor Marta Petreu
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Critică literară
Cuvînt-înainte
Pentru studiul acesta adun material documentar cam de douăzeci de ani, poate ceva mai mult. în ordine valorică, Blaga este cel dinții dintre filosofii români. M-am simțit moralmente obligată să cercetez, pentru mine în primul rînd, zvonurile de natură politică învîrtejite în jurul lui, și pe acelea care spun că filosoful ar fi fost un legionar sau măcar un filolegionar ascuns, și pe acelea, mai palide și mai puțin numeroase, care îl identifică politic drept comunist. Am vrut să știu cum stau lucrurile. M-am apucat de acest studiu de mai multe ori și l-am abandonat, descurajată de caracterul cețos, nesigur, al materialului documentar. E greu de cercetat zvonuri, e ca și cum cercetătorul ar încerca să pună negura de toamnă de pe Someș în căpițe geometrice. De data asta, am reușit să îmi duc cercetarea pînă la capăt. Cînd m-am apucat de ea, în ianuarie 2020, am crezut că o să îmi iasă, precum lui Ion Simuț, care de asemenea s-a ocupat, în urmă cu ani, de zvonul că Blaga ar fi fost legionar, un studiu de 20-30 de pagini; mi-a ieșit ce mi-a ieșit, o carte, cu o descriere a situației și cu părerea mea despre această situație neobișnuită.
Cartea este mai încărcată decît mi-ar fi plăcut mie să fie, cu lungi excursuri documentar-explicative pe care nu le-am putut evita, căci fără ele nu aș fi putut ajunge la descrierea, în intenție corectă și completă, a faptelor atît de obscure de care mă ocup. De exemplu, cum ar fi fost să ocolesc reconstituirea de tip istoric a conflictului din 1943 dintre Rădulescu-Motru și Blaga, cînd acest conflict explică în bună măsură aserțiunea bătrînului filosof că Blaga ar fi trecut de la legionari direct la comuniști? Sau cum ar fi fost, atunci cînd am descris relația celor doi filosofi, să ocolesc rolul pe care l-a avut regele în declanșarea invidiei lui Motru față de Blaga? Și așa mai departe. Pentru aproape fiecare afirmație de natură politică despre Blaga am fost obligată să merg cu documentarea în trecutul filosofului și în trecutul relației lui cu emițătorul aserțiunii, în căutarea situației originare care a declanșat-o. Așa că narațiunea acestei cărți înaintează cu pași mici, cu numeroase coborîri în trecut.
Listată pe: 3 ianuarie 2026
TOP 10 Cărți