Nu ştia precis cum se întâmplase.Nu ştia de ce.Totul se petrecuse repede,pe neaşteptate,iar ea nu stărui prea mult asupra amănuntelor.Nu contau...nimic nu mai conta.Poate că aceasta este partea cea mai surprinzătoare a morţii.Nimic nu contează.Nu o deranja că moare.Moartea venea ca o uşurare,pentru că scapă de toate,lasă în urma ei trupul şi se ridică spre înălţimi. Totuşi,urmă o perioadă de adaptare,care-i păru cam ciudată.De asemenea,i se păru ceva cunoscut,ca şi când ar fi făcut asta de mai multe ori,înainte.După desprinderea de greutăţile şi grijile pământeşti,de tot ce e rău,urma pacea perfectă şi liniştea pe care fiinţa ei temporală o căutase instinctiv,încă de la naştere.Neputând să definească sau să adune toate componentele într-un singur potir,totul i se păru ca şi când i-ar fi fost cunoscut dintotdeauna. Ştia şi despre lumină.Strălucitoare.Cea mai strălucitoare din câte există. Puternică.Unică.Primitoare.Dacă ar fi trebuit să o compare cu altceva,ar fi denumit-o ca pe o primire acasă sau ca pe o reîntoarcere la copilăria fericită,sau ca pe retrăirea celor mai fericite momente din viaţa terestră...doar puţin-mai bine.Pur şi simplu o trăgea către ea,aşa cum te atrage o adiere uşoară de aer proaspăt.Iar ea se apropia de bunăvoie,bucuroasă. Rămase izolată în lumină,dar nu era sigură.Se simţea ca o moleculă strălucitoare în spaţiu,înconjurată de miliarde de alte molecule luminoase,pe care nu le putea vedea sau simţi.Le percepea prezenţa,energia,singularitatea,contopirea cu întregul.Acum făcea şi ea parte din întreg; fusese dintotdeauna şi va fi în veci. Era nespus de fericită,o fericire profundă.Când simţea contopirea cu altă moleculă,o făcea cu o bucurie şi o serenitate nelimitate. -Ai venit înainte de vreme. -Locul meu e aici lângă tine. -Vom fi mereu împreună. -Nu te-am putut găsi. -Ai venit prea devreme.Mai trebuie să aşteptăm. -Aici avem o veşnicie. -Aici.Acolo.Dragostea noastră nu se schimbă.Se delecta cu adevărul. -Ai venit prea devreme.Trebuie să te întorci. -Nu.Tu eşti aici. -Numai partea aceea din fiinţa mea,care e eternă în sufletul tău,este aici. Întoarce-te.Aşteaptă-mă. -Te-am aşteptat.M-am simţit singură şi pierdută.Aveam nevoie de tine. -Întoarce-te.Aşteaptă-mă!Luminiţa care o întrupa începu să pălească. -Locul meu e aici.