Din 1996, anul în care Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex* a fost publicată prima dată, am întâlnit foarte mulţi oameni care mi-au mulţumit pentru tot ce au învăţat din această carte. Aşa cum mi-au mărturisit unii dintre ei, avem câteodată tendinţa să ne purtăm ca nişte adolescenţi, închipuindu-ne că, de la o vârstă încolo, le ştim pe toate, mai ales dacă am devenit părinţi, bunici sau chiar străbunici. Părinţii de profesie medici sau asistente medicale obişnuiau să-mi spună că «cel mai greu este să discuţi cu propriii copii». 

Dar, chiar dacă vi se pare mai uşor să discutaţi cu copiii rudelor decât cu ai dvs., luaţi-vă inima în dinţi şi vorbiţi în familie; şi, chiar mai important, sprijiniţi toate formele de educaţie sexuală care se oferă în şcoli, prin intermediul Bisericii sau la iniţiativa comunităţilor locale. Mi se întâmplă foarte des în ultima vreme ca adolescenţii sau copiii cu care discut să-mi spună «A, da, am auzit asta şi de la mama sau tata». Iată că părinţii au devenit mai înţelepţi! În toamna lui 1998, ONU a publicat rezultatele unei anchete efectuate în întreaga lume, din care reieşea că educaţia sexuală tinde să-i încurajeze pe cei ce o primesc să-şi înceapă viaţa sexuală mai târziu. În raport se arăta totodată că elevii care beneficiază de educaţie sexuală au un număr mai mic de parteneri sexuali, se confruntă mai rar cu sarcini neplanificate şi suferă de mai puţine boli cu transmitere sexuală decât cei lipsiţi de acest tip de educaţie. Cred că acest studiu scoate şi mai mult în evidenţă rolul important pe care trebuie să-l joace familia. Şcolile nu sunt întotdeauna capabile să ofere o educaţie completă; este nevoie ca educaţia să fie continuată acasă. Încercaţi să folosiţi un ton decontractat, recurgeţi la umor şi la toate calităţile de ascultător pe care le posedaţi pentru a vă încuraja familia să discute despre sex!