McCaleb o văzu primul, până ca ea să-l zărească. Înainta pe debarcaderul principal, pe lângă şirul de ambarcaţiuni aparţinând diverşilor milionari, când o remarcă pe femeie, stând în picioare, la pupa, pe The Following Sea. Era întro duminică dimineaţă, iar murmurul cald al primăverii ademenise o mulţime de lume pe docurile din San Pedro. McCaleb îşi termina plimbarea obişnuită din fiecare dimineaţă, înconjurând complet Cabrillo Marina, pe digul lung, până la capăt şi înapoi. Ca de obicei, ajuns în acest punct al plimbării sufla greoi, dar, când se apropie acum de ambarcaţiune, încetini pasul şi mai mult. Prima reacţie a fost de enervare – femeia aceea se suise nepoftită pe vasul lui. Când ajunse, însă, mai aproape, lăsă iritarea deoparte, întrebându-se cine era intrusa şi ce dorea. Nu era îmbrăcată ca pentru o croazieră pe apă. Avea o rochie lejeră de vară, care îi venea până la jumătatea coapsei şi pe care o ţinea, ca nu cumva briza mării să-i umfle poalele prea tare. De unde era, McCaleb nu-i putea vedea picioarele până jos, la tălpi, dar îşi dădu seama după încordarea muşchilor că nu purta pantofi sport. Cu siguranţă avea tocuri înalte. McCaleb trase imediat concluzia că femeia venise acolo pentru a impresiona pe cineva. Cum era îmbrăcat acum, McCaleb însă nu putea atrage atenţia nimănui. Îşi pusese nişte blugi vechi şi tociţi de vreme, nu „de firmă” şi un tricou pe care îl avea de la concursul Catalina Gold Cup, ediţia de acum câte va veri. Hainele îi erau pline de pete – majoritatea, sânge de peşte sau de-al lui, poliuretan albastru şi ulei de motor. Asta, fiindcă le purtase atât la pescuit, cât şi la lucru. Pe măsură ce se apropia de ambarcaţiune şi văzând-o din ce în ce mai bine pe femeie, începu să-l deranjeze tot mai mult ideea că era prost îmbrăcat. Îşi trase căştile de pe urechi şi opri compact-discul exact când Howlin’ Wolf cânta „I Ain’t Superstitious”. — Cu ce te pot ajuta? o întrebă, înainte de a pune piciorul pe punte. Femeia tresări când îi auzi vocea şi se întoarse cu spatele la uşa glisantă, care ducea în salonul vasului. McCaleb se gândi că poate bătuse în geam şi acum aştepta, crezând că el era înăuntru. — Îl caut pe Terrell McCaleb. Era o femeie atrăgătoare, trecută puţin de treizeci de ani, deci cu vreo zece ani mai tânără decât McCaleb. Îi părea cunoscută, dar nu-şi dădea seama de unde. Senzaţia tipică de déjà vu. Dar, aproape simultan cu impresia că o mai văzuse undeva, îşi dădu seama că se înşela. Avea memoria fizionomiilor. Or, femeia aceasta era prea drăguţă ca să n-o fi ţinut minte.