îl văzu de departe, înaintînd agale pe plajă. Avea un mers ciudat. Uneori călca atent, aproape cu teamă, oprin-du-se, privind stăruitor nisipul din jurul lui, parcă ar fi căutat ceva, apoi schimba brusc direcţia, se îndrepta spre mare păşind pripit pe nisipul ud, sau, dimpotrivă, apuca spre dîmb, acolo unde nisipul se amesteca cu lut şi printre pietre creşteau mărăcini cu palide flori albastre. Cînd se apropie, Emanuel descoperi cu mirare că era un bărbat destul de bătrîn. Purta pe umeri o haină de vară decolorată, aproape albă, avea pantaloni de o culoare ne-precisă, pantofi de tenis şi o pălărie de pînză, cu marginile întoarse, semănînd de departe cu un beret de marinar. La vreo zece paşi de Emanuel se opri din nou şi aruncă o privire spre perechea care tocmai se ridicase şi urca spre dîmb, cu halatele de baie pe umeri. Apoi, cu mare atenţie, ca şi cum i-ar fi fost teamă c-ar putea călca pe ceva foarte preţios, începu să dea tîrcoale locului unde se distingeau încă urmele trupurilor. Se plecă, ridică o piatră, o privi cu atenţie şi zîmbi trist, clătinînd din cap. Cercetă din nou urmele trupurilor pe nisip şi se posomori. Rămasş o clipă nehotărît, jucîndu-se cu piatra, săltînd-o în aer, pînă ce se întoarse brusc spre mare şi o zvîrli cît putu mai departe, peste valuri. Apoi scuipă şi se îndreptă spre Emanuel