La început.
Era o zi frumoasă.
Toate zilele fuseseră frumoase. Până atunci nu fuseseră decât şapte, iar
ploaia încă nu fusese inventată. Dar norii care se strângeau la est de Eden
sugerau că prima furtună era pe drum şi că va fi una zdravănă.
Îngerul de la Poarta de Răsărit îşi puse aripile pe cap, ca să se apere de
primii stropi.
— Scuze, spuse el, politicos. Ce ziceai?
— Ziceam că picătura asta a căzut ca un balon de plumb, spuse şarpele.
— Oh. Da, spuse îngerul, care se numea Aziraphale.
— Sincer vorbind, cred că a fost un pic cam exagerat, zise şarpele. Mă
refer la primul păcat şi la toată chestia respectivă. Nu văd ce­i atât de rău să
cunoşti diferenţa dintre bine şi rău.
— Trebuie să fie ceva rău, concluzionă Aziraphale, cu tonul uşor
îngrijorat al cuiva care nu vede că­i aşa şi care­i preocupat de acest lucru. Altfel
n­ai fi fost implicat tu.
— Mi­au spus, Du­te acolo şi provoacă nişte necazuri, spuse şarpele, al
cărui nume era Crawly1, dar se gândea să şi­l schimbe; decisese că el nu era
Crawly.
— Da, dar tu eşti un demon. Nu­s sigur că ai posibilitatea să faci bine,
spuse Aziraphale. Ştii, asta ţine de natura ta fundamentală. Înţelege, nu­i nimic
personal.
— Trebuie totuşi să recunoşti că a fost şi un pic de spectacol, spuse
Crawly. Adică arătatul la Copac şi spusul „Să Nu Te Atingi De El”, cu litere
mari. Nu­i ceva foarte subtil, nu­i aşa? Vreau să spun, atunci de ce nu l­a pus

într­un vârf de munte sau la distanţă foarte mare? Asta te face să te întrebi ce-
a plănuit El, de fapt...

— E mai bine să nu facem supoziţii, zise Aziraphale. Am spus
întotdeauna că nu poţi să prezici inefabilitatea. Există Bine şi există Rău. Dacă
faci Răul când ţi se spune să faci Bine, meriţi să fii pedepsit. Hmm...
Rămaseră într­o tăcere stânjenită, privind stropii de ploaie strivind
primele flori.
După un timp, Crawly zise:
— Nu aveai o sabie de flăcări?
— Hmm... spuse îngerul.
O expresie de vinovăţie trecu peste figura sa, apoi se întoarse şi rămase
acolo.
— Aveai, nu­i aşa? întrebă Crawley. Ardea nemaipomenit.
— Hmm... mda...
— Arăta foarte impresionant.
— Da, dar...
— Ai pierdut­o?
— Oh, nu! Nu, n­am pierdut­o... mai mult am...
— Ei?
Aziraphale arăta jalnic.
— Dacă vrei să ştii, zise el morocănos, am dat­o.
Crawly se uită în sus, la el.
— Ei da, a trebuit s­o dau, spuse îngerul, frecându­şi distrat mâinile.
Sărmanii de ei arătau atât de zgribuliţi, iar ea deja aştepta un copil, şi cu toate
animalele acelea rele pe acolo, cu furtuna care avea să vină, m­am gândit că
nu­i nici o pagubă, aşa că am zis, uite ce­i, dacă vă întoarceţi, Atotputernicul o
să facă scandal, dar s­ar putea să aveţi nevoie de sabia asta, aşa că uite­o, nu
vă osteniţi să­mi mulţumiţi, faceţi doar un bine zdravăn tuturor şi nu lăsaţi să
vă prindă apusul soarelui aici.
Şi îngerul rânji îngrijorat spre Crawly.
— Asta era cea mai bună atitudine, nu­i aşa?
— Nu­s sigur că eşti capabil să faci rău, zise sarcastic Crawly.
Aziraphale nu remarcă tonul.
— Oh, aşa sper şi eu, spuse el. Chiar sper să fie aşa. Chestia asta m­a
îngrijorat toată după­amiaza.
Un timp, priviră împreună ploaia.
— Chestia amuzantă e că eu mă tot întreb dacă treaba cu mărul n­a fost
şi ea cea corectă, zise Crawly. Un demon poate să aibă necazuri serioase dacă
face ce­i bine, comentă el şi­l înghionti cu cotul pe înger. Ar fi amuzant dacă am
greşit amândoi, ce zici? Ar fi amuzant dacă eu am făcut lucrul bun şi tu l­ai
făcut pe cel rău, eh?
— Nu chiar, spuse Aziraphale.
Crawly se uită la ploaie.
— Nu, zise el, devenind serios. Presupun că nu.
Perdele negre ca ardezia se rostogoliră peste Eden. Tunetul bubui printre
coline. Animalele, proaspăt numite, se ascunseră de furtună.