A fost odată un imperiu care stăpânea aproape un sfert din populaţia lumii, se întindea pe aproape aceeaşi proporţie din suprafaţa terestră şi domina aproape toate oceanele globului. Imperiul Britanic a fost cel mai mare imperiu care a existat vreodată, fliră excepţie. Cum a ajuns un arhipelag de insule ploioase, situat în largul coastei de nord-vest a Europei, să conducă lumea reprezintă una dintre întrebările fundamentale nu doar ale istoriei britanice, ci şi ale istoriei lumii. Este una dintre întrebările la care încearcă să răspundă cartea de faţă. 

A doua întrebare - poate mai dificilă - pe care o abordează este pur şi simplu dacă Imperiul a fost un lucru bun sau rău. Ţinând cont de toate aspectele, astăzi se consideră de obicei că a fost un lucru rău. Principalul motiv pentru care Imperiul a ajuns probabil să fie discreditat a fost implicarea în comerţul cu sclavi din Atlantic şi în practica sclaviei în sine. Aceasta nu mai reprezintă o chestiune care să fie supusă exclusiv judecăţii istorice ; a devenit o problemă de natură politică şi potenţial juridică. În august 1999, Comisia Adevărului privind Repatrierea şi Despăgubirile fată de Lumea Africană, întrunită la Accra, a emis o cerere de despăgubire către " toate acele ţări din Europa Occidentală şi din cele două Americi, precum şi instituţii care au participat la comerţul cu sclavi şi la colonialism şi care au beneficiat de pe urma acestuia". Suma propusă ca reprezentând o compensaţie corespunzătoare - în baza estimărilor privind „numărul de vieţi omeneşti pe care Africa le-a pierdut în perioada comerţului cu sclavi, precum şi prin calcularea valorii aurului, a diamantelor şi a altor minerale luate de pe continent în timpul stăpânirii coloniale" - a fost de 777 de trilioane de dolari. Dat fiind că, din cei circa zece milioane de africani care au traversat Atlanticul ca sclavi înainte de 1850, peste trei milioane au fost transportaţi cu corăbii britanice, despăgubirile presupuse a cădea în sarcina Marii Britanii ar putea fi în jur de 150 de trilioane de lire sterline. O astfel de revendicare poate să pară de domeniul fantasticului. 

Dar ideea a fost oarecum încurajată la Conferinţa Mondială a ONU împotriva Rasismului, Discriminării Rasiale, Xenofobiei şi Intoleranţei, organizată la Durban în vara anului 2001. Raportul final al conferinţei a „recunoscut" că sclavia şi comerţul cu sclavi au reprezentat „o crimă împotriva umanităţii" ale cărei „ victime" au fost „cei de origine africană, cei de origine asiatică şi indigenii". În altă declaraţie a conferinţei, ,, colonialismul" a fost pus fără probleme în aceeaşi oală cu „sclavia, comerţul cu sclavi ... apartheidul. .. şi genocidul", într-un apel general către statele membre ale ONU de a „cinsti amintirea victimelor tragediilor din trecut". Remarcând că „unele state au luat iniţiativa de a prezenta scuze şi au plătit despăgubiri, acolo unde a fost cazul, pentru abuzurile grave şi numeroase pe care le-au comis", conferinţa „a făcut apel la toţi cei care nu au contribuit încă la restabilirea demnităţii victimelor să caute mijloacele adecvate de a o face". Aceste apeluri nu au rămas fără ecou nici în Marea Britanie. În mai 2002, directorul grupului de experţi Demos, cu sediul la Londra, care poate fi considerat avangarda aşa-numitului New Labour1 , a sugerat că regina ar trebui să pornească într-un „turneu mondial ca să prezinte scuze pentru păcatele din trecut ale Imperiului, ca prim pas către transformarea Commonwealth-ului într-o structură mai eficientă şi mai relevantă". Agenţia de ştiri care a transmis această remarcabilă propunere a adăugat următorul comentariu util: ,,Criticii Imperiului Britanic, care în momentul lui de glorie, în 1918, acoperea un sfert din populaţia şi suprafaţa globului, susţin că imensa lui bogăţie s-a clădit pe opresiune şi exploatare"