Ar trebui să scriu o prefaţă nouă pentru această carte deja veche*. Mărturisesc că lucrul acesta îmi repugnă. Căci aş face-o în zadar: n-aş rata ocazia de a voi s-o justific pentru ceea ce era şi s-o reînscriu, atât cât se poate, în ceea ce se întâmplă astăzi. Posibil sau nu, abil sau nu, un asemenea act n-ar fi onest. În special n-ar fi în conformitate cu ceea ce trebuie să fie, faţă de o carte, rezerva celui care a scris-o. Apare o carte, eveniment mărunt, mic obiect uşor de mânuit. E prinsă imediat într-un joc neîncetat de repetiţii; dublurile sale, în jurul ei şi totuşi la distanţă, încep să freamăte; fiecare lectură îi conferă, pentru o clipă, un corp impalpabil şi unic; fragmente din ea circulă şi trec drept ea, dau impresia că o conţin aproape în întregime şi în final cartea ajunge să-şi găsească refugiul în ele; este dublată de comentarii, alte discursuri în care trebuie să apară ea însăşi, să mărturisească ceea ce a refuzat să spună, să se elibereze de ceea ce, zgomotos, se prefăcea că este. Reeditarea într-un alt moment, într-un alt loc este o asemenea dedublare: nici amăgire, dar nici identitate. Cel care scrie cartea e foarte tentat să pună ordine în această încurcătură de simulacre, să le prescrie o formă, să le înzestreze cu o identitate, să le impună o marcă ce le-ar da tuturor o anume valoare constantă. „Eu sunt autorul: priviţi-mi faţa sau profilul; iată cu ce ar trebui să semene toate aceste figuri repetate care vor circula sub numele meu; cele care se îndepărtează nu vor valora nimic; iar după gradul lor de asemănare veţi putea judeca valoarea celorlalte. Eu sunt numele, legea, sufletul, secretul, balanţa tuturor acestor dubluri. " Astfel se scrie Prefaţa, act întemeietor prin care începe să se stabilească moharhia autorului, declaraţie de tiranie: intenţia mea trebuie să vă fie precept; vă veţi plia lectura, analizele, criticile pe ceea ce am vrut eu să fac, îmi înţelegeţi modestia: când vorbesc de limitele întreprinderii mele, înţeleg să vă limitez libertatea; iar dacă îmi exprim sentimentul că am fost inegal în sarcina mea �ste pentru că nu vreau să vă las privilegiul de a-i obiecta cărţii mele fantasma alteia, foarte apropiată, dar mai frumoasă ca ea. Sunt monarhul lucrurilor rye care le-am spus şi păstrez asupra lor o suveranitate de excepţie: aceea a in­ �enţiei mele şi a sensului pe care am vrut să Zi-l dau.