în acest curs universitar vom încerca să demonstrăm importanţa studierii antropologiei politice, cât şi a celorlalte ramuri ale antropologiei dealtfel, pentru înţelegerea originii şi evoluţiei formelor de comunicare în interdependenţa lor. Ideea dominantă care ne-a călăuzit în procesul de elaborare a cursului a fost strânsa relaţie de interdependenţă între evoluţia creierului, apariţia şi evoluţia noilor forme de comunicare, a formelor de organizare socială tot mai complexe şi impactul favorabil al acestora din urmă asupra evoluţiei celor dintâi. „în orice societate, afirmă Claude Levi-Strauss, comunicaţia se efectuează la cel puţin trei niveluri: comunicaţia femeilor, comunicaţia bunurilor şi a serviciilor, comunicaţia mesajelor. în consecinţă, studiul sistemului de înrudire, al sistemului economic şi al sistemului lingvistic prezintă anumite analogii. Toate trei ţin de aceeaşi metodă: ele diferă numai prin nivelul strategic la care fiecare preferă să se situeze în sânul unui univers comun. S-ar putea chiar adăuga că regulile de înrudire şi de căsătorie definesc un al patrulea tip de comunicaţie: acela al genelor între fenotipuri.

14' DEFINIŢIE: Antropologia politică este o disciplină de graniţă din sistemul ştiinţelor politice care studiază, dintr-o perspectivă comparativă, geneza şi evoluţia formelor şi instituţiilor politice precum şi modalităţile de organizare a comunităţilor politice, de la societăţile arhaice până în zilele noastre. Antropologia politică este o disciplină de graniţă deoarece, ca şi în cazul sociologiei sau filosofiei politice, obiectul de studiu este politicul în integralitatea manifestărilor sale specifice, iar tehnicile de cercetare aparţin domeniului antropologic, în special cercetărilor de teren. Adevăratul act de naştere al antropologiei politice, ca disciplină ştiinţifică de sine stătătoare, este considerat anul 1940, când doi antropologi britanici, E.E. Evans Pritchard şi M. Fortes publică African Political Systems în care au demonstrat existenţa unei opoziţii complementare între societăţile statale şi cele nestatale, aşa-zisele societăţi segmentare în Africa. Acestea sunt formate din grupuri ale căror relaţii nu sunt reglementate de forme instituţionalizate de putere ci de legăturile de rudenie şi de vecinătate. Aceasta nu înseamnă că epocile anterioare nu au adus contribuţii remarcabile la cunoaşterea omului în diferitele sale ipostaze, printre care cea de zoonpolitikon străbate ca un fir roşu întreaga istorie a gândirii politice. Aceasta explică de ce, în Antichitate şi în Evul Mediu, preocupările pentru organizarea spaţiului social-politic al Cetăţii ocupă un loc important. Făcând antropologie politică fără să ştie, primii călători şi istorici greci, prin observaţiile lor de pe teren, vor impune reflecţiei câteva din marile teme ale viitoarei ştiinţe: problema alterităţii: noi şi ceilalţi; opoziţia politică: grec/barbar, respectiv popoare civilizate/sălbatici, ceea ce în planul organizării politice va dezvolta distincţia dintre popoare cu stat/popoare fără stat.