PARTEA I 1

 — Lia! Lia! O veste formidabilă! În laborator năvăli Emil Gordun. O dată cu el pătrunse o rafală de vânt. Se învârti prin laborator cu părul zburlit, agitând în mână o coală de hârtie. O căuta pe Lia. Dar dinaintea lui răsăriră, pe deasupra unor halate albe, trei perechi de ochi uluiţi, necunoscuţi. Erau ai celor trei studenţi practicanţi: o fată şi doi băieţi, Descumpănit, vru să se întoarcă. 

— Ei, ce-i ? se auzi din colţul celălalt al laboratorului glasul liniştit al soţiei. Şi de-abia atunci o zări, lângă un microscop, întorcându-și către el faţa zâmbitoare, sub cocul imens de păr blond. Se repezi într-acolo, făcându-și loc printre cele trei halate albe şi fluturând de zor coala de hârtie 

— Auzi ? Un lucru nemaipomenit! Lia râdea acum cu toată faţa, cu ochii alungiţi, uşor miopi, cu gura tinerească puţin ironică : 

— Adevărat ? Şi despre ce e vorba ? 4 Gordun îşi trase lângă ea unul din scăunelele de alături, din faţa mesei lungi de laborator şi-i întinse lângă microscop coala de hârtie pe care stăteau rânduite şiruri lungi de litere vechi greceşti. 

— Asta-i ultima inscripţie pe care-am scos-o de la maşina electronică ! O inscripţie de la Callatis, din agora1 . Lia se porni să râdă de-a binelea : 

— Bine, dar tradu-mi! Sau spune-mi barem ce scrie!

 — Nu râde ! o ameninţă Gordun. Ascultă ! Şi urmări cu degetul pe hârtie : „Întrucât Glaukos al lui Hefaistion, dovedindu-se plin de râvnă pentru cetatea noastră, a dăruit cetăţii suma de 350 stateri2 de aur pentru refacerea templului lui Poseidon din Marea Neagră, poporul hotărăşte să fie lăudat Glaukos al lui Hefaistion şi înscris printre binefăcătorii obştii şi să fie încununat la toate întrecerile cu cunună de aur.3 " — Nu pricep nimic! se încruntă Lia Gordun. Ce-i atât de nemaipomenit ? Între timp, cei trei studenţi se apropiaseră şi