Reece Gilmore străbătea străzile întortocheate ale orășelului Angel’s Fist într-un Chevy Cavalier cu motorul încins, învăluit într-un nor de fum. Avea în buzunar două sute patruzeci și trei de dolari și ceva mărunțiș, care s-ar fi putut să-i ajungă să doftoricească Chevy-ul și să-și cumpere ceva de mâncare, după ce alimenta mai întâi mașina. Dacă norocul era de partea ei și mașina nu era grav bolnavă, iar mai fi rămas suficient cât să plătească și pentru o cameră peste noapte. Apoi, până și după cele mai optimiste calcule, avea să fie lefteră. Interpreta aburul care ieșea acum de sub capotă drept un semn că era timpul să se oprească o vreme și să-și găsească ceva de lucru. Nici o grijă, nici o problemă, își spuse în sinea ei. Orășelul din statul Wyoming care se ridica în jurul apelor reci și albastre ale unui lac era un loc la fel de bun ca oricare altul. Poate că era chiar mai bun. Avea deschiderea care îi trebuia ei – cerul și zăpada se întindeau în zare, scăldând vârfurile munților Teton care se ridicau spre cer asemenea unor zei sobri și oarecum detașați. Înainta de câteva ore pe șoseaua întortocheată prin munte, înconjurată de vârfuri stâncoase și de pășuni ce păreau să alcătuiască o fotografie de Ansel Adams. Nu avusese nici cea mai vagă idee unde va ajunge atunci când își începuse drumul în acea dimineață, înainte de zori, dar trecuse pe lângă Cody, străbătuse în goană Dubois și, deși îi trecuse prin minte să vireze spre Jackson, o luase în schimb înspre sud. Prin urmare, cu siguranță ceva o atrăsese înspre acest loc. În ultimele opt luni, ajunsese să se încreadă cu putere în semnele care i se arătau și să-și urmeze impulsurile. Curbe periculoase. Pericol de alunecare pe carosabil umed. Era drăguț că cineva își făcuse timp și depusese efortul de a posta astfel de avertismente.

 Alte semne ar fi putut fi unghiul în care o anumită rază de soare atingea șoseaua neagră sau o roză a vântului îndreptată spre sud. Dacă îi plăcea cum arăta raza de soare sau roza vânturilor, urma direcția respectivă, până când găsea ce părea să fie locul potrivit la momentul potrivit. Putea rămâne acolo câteva săptămâni sau, cum se întâmplase în South Dakota, câteva luni. Își găsea ceva de lucru, cerceta zona, apoi pleca din nou atunci când semnele, impulsurile, o mânau într-o nouă direcție. Acest sistem pe care îl dezvoltase îi oferea un fel de libertate și adeseori – mai des în ultima vreme – mai domolea bâzâitul de anxietate prezent în mod constant în capul ei. Aceste ultime luni în care trăise singură, în esență doar cu ea însăși, o ajutaseră să se liniștească mai mult decât un an întreg de terapie. Dacă era să fie sinceră, credea totuși că terapia îi oferise curajul de a se înfrunta pe sine însăși în fiecare zi. În fiecare noapte. Și în toate orele dintre ele. Și vedea un nou început, o nouă pagină albă în degetele strânse ale pumnului.¹ Avea să rămână aici cel puțin câteva zile, ca să se bucure de priveliștea lacului și a munților și să strângă suficienți bani cât să pornească din nou la drum, dacă nu altceva. Un astfel de loc – pancarta de la intrarea în oraș indica o populație de 623 de locuitori – se susținea probabil din turism, profitând de peisajul mirific și de apropierea de parcul național. Trebuia să existe un hotel, probabil și vreo două pensiuni în apropiere. Poate chiar și un ranch turistic. Toate aceste locuri aveau cu siguranță nevoie de cineva să care, să aducă, să curețe, mai ales acum când primăvara începea să înmoaie colții ascuțiți ai iernii. Dar, cum mașina ei trimitea acum semnale de fum din ce în ce mai groase și mai disperate, prioritatea era fără doar și poate să găsească un mecanic. Înainta încet de-a lungul drumului ce se unduia asemenea unei panglici în jurul lacului întins și prelung. Petice de zăpadă formau în umbră pete de culoare albă, opacă. Copacii își păstrau aceeași culoare maro-închis, de iarnă, dar pe apă se zăreau câteva bărci. Putea vedea doi bărbați îmbrăcați cu hanorace de protecție contra vântului, cu șepci pe cap, într-o canoe albă, vâslind chiar prin reflexia munților. De cealaltă parte a lacului se vedea ceea ce Reece hotărî că trebuia să fie cartierul comercial. Un magazin de suvenire, o mică galerie. O bancă, un oficiu poștal, observă ea. Biroul șerifului. Se îndepărtă de lac și trase mașina în fața a ceea ce părea să fie depozitul mare al unui magazin general. Doi bărbați cu bluze de flanel stăteau la intrare, pe niște scaune robuste, privind lacul ce li se întindea în față.