Prima dată a fost într-un tren, într-o noapte din luna noiembrie a anului 1984. Lătratulcâinilor m-a trezit brusc. Am tras ușor perdeaua compartimentului. Dincolo de fereastraaburită se auzeau zgomotele făcute de niște bocanci grei; pe peron patrulau uniformeverzui, cu câinii în lesă. Lanternele lor răscoleau vagonul cufundat în întuneric. Unii, stândpe vine, cercetau osiile, alții, spațiile dintre vagoane („În căutarea spionilor“, le-am spussurorilor mele a doua zi – aveam zece ani). Tocmai intraserăm în RDG, în drum spreBerlinul de Vest: era primul meu contact cu o dictatură și cu un dictator, un bătrân cu părulalb, dat pe spate, cu o figură indiferentă, ascunsă în spatele unor ochelari austeri cu ramăde baga. Un portret uriaș al lui Erich Honecker împodobea peronul gării necunoscute. A doua oară a fost la Praga, patru ani mai târziu, spre sfârșitul Războiului Rece. Numai țin minte dacă imaginea lui Miloš Jakeš, prim-secretarul Partidului Comunist,împodobea zidurile orașului, dar îmi amintesc atmosfera sufocantă, oamenii care fugeau,profund neliniștiți când le ceream informații inofensive. 

Cartierul Castelului era controlatde poliție și miliție. A treia oară a fost la tropice, în primăvara anului 2002. În Cuba se murea de foame,fiii patriei vindeau fiicele patriei turiștilor europeni pentru câțiva dolari, dar cheltuiauresurse uriașe pentru propaganda regimului. Pretutindeni găseai tablouri ale lui Che,sloganuri în cinstea gloriei revoluției și muzee, uneori extrem de mici, aflate în sate, încare era reînviată epopeea lui Fidel, cu ai săi barbudos, din munții Sierra. Trecutuldinaintea revoluției nu exista, ca și cum Cuba ar fi ieșit din spuma mării la 1 ianuarie 1959– ziua în care Batista fusese alungat. La 11 aprilie a avut loc o tentativă de lovitură de statîmpotriva lui Hugo Chávez, președintele venezuelean, aliat al regimului.

 Fidel Castro aperorat ore întregi, după cum avea obiceiul, discursul său fiind transmis în direct latelevizor și la posturile de radio din țară. A doua zi, cele opt pagini din Granma, cotidianulPartidului Comunist, redau integral intervenția bătrânului dictator. În perioada dintre călătoriile la Praga și Havana, am studiat la Londra. La 19 februarie1997, când Deng Xiaoping a murit, am fugit să-l văd pe prietenul meu Ammer, care locuiaîn același bloc, tot la etajul șase, dar la celălalt capăt al holului. Într-una din paginileziarului Libération, portretul alb-negru al Micului Cârmaci (1,52 m înălțime) era atât deimpresionant, încât ne-a venit o idee (regretabilă): să împodobim holul cu afișe aledictatorilor. 

Astfel, luni de zile, pe ușa camerei mele a tronat chipul lui Saddam Hussein.Seria noastră de despoți semăna cu sumarul acestei cărți – lipseau totuși bruneții și negrii:incorectitudinea noastră politică (sau, mai degrabă, prostia noastră) își avea limitele sale.Moartea lui Deng Xiaoping punea punct unui secol XX sângeros, îndoliat de crimele lui Hitler, Mao și Stalin, precum și de cele ale atâtor autocrați, de pe toate continentele. Începând cu Pisistrate, primul tiran al Greciei antice, bărbații și-au exercitat cu cruzimeputerea personală, dincolo de orice control și de orice lege, împotriva triburilor lor. Auexistat împărați romani precum sângeroșii Caligula și Nero, despoți mai mult sau maipuțin luminați, monarhi absoluți și măcelari sângeroși precum Qin Shi Huangdi,întemeietorul Chinei imperiale, care îngropa cărturarii de vii și al cărui urmaș se lăuda a fiMao; sau Muhammad bin Tughluq, sultanul din Delhi, care și-a ras capitala de pe fațapământului numai pentru propria plăcere. N-au existat însă niciodată atâția dictatori ca însecolul trecut, ca și cum progresul și tehnologia, cele două matrice ale sale, s-ar fi întorsîmpotriva lui. La apogeu, statul modern se baza pe o organizare piramidalăhiperstructurată și centralizată de tip birocratic, care deținea monopolul violenței„legitime“, precum și pe instituții costisitoare și complexe, telecomunicații și un complexmilitar-industrial. Când acest aparat tentacular a trecut în mâinile dictatorilor, violența s-adezlănțuit cu o intensitate fără precedent.