Computerul principal al planetei Harmony nu era proiectat să intervină atât de direct în problemele oamenilor. Era profund tulburat de faptul că tocmai îl provocase pe tânărul Nafai să-l ucidă pe Gaballufix. Dar cum să se întoarcă pe Pământ fără Catalog? Şi cum să obţină Nafai Catalogul fără să-l ucidă pe Gaballufix? Nu exista o altă cale. Sau exista? Sunt bătrân, îşi spuse computerul principal. Am patruzeci de milioane de ani, o maşinărie proiectată să dureze nici pe departe atât de mult. 

Cum să fiu sigur că judecata mea este corectă? Am provocat moartea unui om, iar tânărul Nafai suferă de remuşcări şi vinovăţie pentru ceea ce l-am împins să facă. Şi totul pentru a duce Catalogul înapoi la Zvezdakroog, ca să mă întorc pe Pământ. Dacă aş putea sta de vorbă cu Păstrătorul Pământului. Dacă mi-ar zice cum să procedez. Atunci aş acţiona cu încredere. Nu m-aş mai îndoi de fiecare decizie, nu m-aş mai întreba dacă nu cumva tot ceea ce fac este produsul propriei mele decăderi. Avea disperată nevoie să discute cu Păstrătorul, însă n-avea cum decât întorcându-se pe Pământ. Era un cerc frustrant. Computerul principal nu putea acţiona înţelept fără ajutorul Păstrătorului; trebuia să acţioneze înţelept ca să ajungă la acesta. Şi acum? Şi acum? Este nevoie de inteligenţă, totuşi cine să mă îndrume? 

Am imens mai multe cunoştinţe decât poate stăpâni orice om, şi totuşi nu am alte minţi decât cele umane ca să mă sfătuiască. Era oare posibil să fie de ajuns? Nici un computer nu ar fi vreodată atât de strălucitor de dezordonat ca un creier uman. Oamenii iau cele mai uluitoare decizii doar pe baza unor fragmente de date, deoarece creierul lor le recombină în moduri stranii şi pline de adevăr. Ar fi cu siguranţă posibil ca de la ei să se extragă unele idei utile. Poate că nu. Dar merită încercat, nu-i aşa? 

Computerul principal se extinse în sateliţi şi trimise imagini în minţile acelor oameni care erau cei mai receptivi la transmisiunile lui. Acele imagini începură să se mişte printre amintirile lor, forţându-se minţile să le facă faţă, să le potrivească, să le găsească o logică. Să creeze din ele poveştile stranii şi pline de forţă pe care ei le numesc vise. Poate în următoarele câteva zile, în următoarele săptămâni, visele lor vor scoate la suprafaţă vreo conexiune sau vreun mod de înţelegere pe care computerul principal să-l folosească, ajutându-l să găsească o cale prin care să-i ia pe cei mai buni dintre ei de pe planeta Harmony şi să-i aducă acasă pe Pământ. În toţi aceşti ani, i-am învăţat şi i-am ghidat, i-am format şi iam protejat. Acum, la sfârşitul vieţii mele, sunt ei pregătiţi să mă înveţe, să mă ghideze, să mă formeze şi să mă apere pe mine? Puţin probabil. Puţin probabil. Cu siguranţă voi fi silit să hotărăsc totul singur. Iar atunci fără îndoială voi greşi. Poate că nu ar trebui să acţionez deloc. Poate că nu ar trebui să acţionez deloc. N-ar trebui să acţionez. Nu. Dar trebuie.