Autor Osho
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Literatură motivațională
Când decizia devine posibilă, anxietatea o urmează, la fel ca o umbră. Totul devine decizie, efort conştient. Responsabilitatea vă aparţine în întregime. Dacă este un eşec, asta este. Responsabilitatea eşecului vă revine vouă. Dacă reuşiţi, reuşiţi. Responsabilitatea reuşitei vă revine, de asemenea. Şi, dintr-un anumit punct de vedere, orice decizie este ireversibilă. Nu puteţi să o evitaţi, nici să o uitaţi, nici să o depăşiţi. Decizia voastră vă determină destinul. Ea rămâne cu voi, este parte integrantă din voi; nu puteţi nega acest fapt. Numai că decizia voastră este întotdeauna un joc. Orice decizie se ia în întuneric, în sensul că nimic nu mai este sigur. Tocmai aici găsim cauza anxietăţii umane. Anxietatea o pătrunde până la rădăcinile sale. Ceea ce îl frământă în primul rând pe om este întrebarea: a fi sau a nu fi, a face sau a nu face. A face aceasta sau a face cealaltă. In-decizia este imposibilă. Când nu decideţi, atunci de fapt decideţi să nu luaţi nici o decizie; aceasta este tot o decizie. în consecinţă, decizia este o necesitate - nu puteţi să vă abţineţi de la a decide. A nu decide are acelaşi efect ca oricare altă decizie. Frumuseţea, demnitatea şi gloria omului provin din conştiinţa sa, chiar dacă ea este - în acelaşi timp - şi o povară. Gloria şi povara îşi fac apariţia odată cu conştiinţa. Orice pas determină o oscilaţie între cele două. Odată cu omul, apare decizia şi conştienta. Omul poate evolua, dar numai prin efortul individual. Puteţi evolua sau nu până la starea-de-Budhha. Depinde de voi. Evoluţia este deci fie colectivă inconştientă, fie individuală - şi deci conştientă. De fapt, termenul de evoluţie subînţelege progresia inconştientă şi colectivă, astfel încât în cazul omului ar fi preferabil să se folosească termenul de "revoluţie". Odată cu omul apare posibilitatea revoluţiei. Acest cuvânt aşa cum îl înţeleg eu, implică un efort conştient şi individual în sensul evoluţiei. Altfel spus, este un proces care trebuie să ducă noţiunea de responsabilitate până în punctul ei extrem (chiar dacă nu sunteţi răspunzători decât de propria voastră evoluţie).
TOP 10 Cărți