Poate că amintirile altora despre unele chestii din cartea asta nu se pupă cu ale mele. Nu zic că ei greșesc. În ultimii patruzeci de ani am turnat în mine alcool, cocaină, LSD, metaqualonă, sirop de tuse, am inhalat prenadez, mi-am injectat heroină, am înghițit Rohypnol, Klonopin, Vicodin și mult prea multe alte substanțe puternice ca să le amintesc în nota asta. Nu doar o dată le-am luat pe toate în același timp. Să zicem că nu-s vreo Encyclopaedia Britannica. Aici o să citiți numai ce s-a mai putut stoarce din creierul meu făcut piftie pe subiectul poveștii mele de viață. Nici mai mult, nici mai puțin…

Tata zicea mereu că într-o zi o să fac ceva măreț. — Am o presimțire în legătură cu tine, John Osbourne, îmi spunea după cîteva beri. Ori o să faci ceva foarte special, ori o să înfunzi pușcăria. Bătrînu’ a avut dreptate. Am ajuns la pîrnaie înainte să fac optişpe ani. Spargere – pentru asta m-au trimis la răcoare, pînă la urmă. Sau,  cum scria în actul de acuzare: „Intrare prin efracție și furt de bunuri în valoare de 25 de lire“. Adică vreo 300 de lire în banii de azi. Să zicem că n-a fost chiar Jaful Secolului. Eram un spărgător de rahat. Mă-ntorceam iar și iar în același loc, pentru aceeași lucrătură. Pusesem ochii pe un magazin de haine numit Sarah Clarke’s, aflat pe strada din spatele casei mele din Aston. La prima lovitură mi-am umplut brațele cu umerașe, spunîndu-mi: „Genial, o să le vînd pe toate la pub“. Dar uitasem să iau cu mine o lanternă și pînă la urmă am descoperit că furasem mai multe bavețele de bebeluși și chiloței pentru ţînci. Mai ușor aș fi putut vinde o balegă fiartă.