Se arătaseră semne. La începutul lui mai 2203, maşinile de ştiri fuseseră smulse dintoropeală de zborul unui stol de ciori albe pe deasupra Suediei. O serie de incendiiinexplicabile distruseseră jumătate din Colina Oiseau-Lyre, un pivot industrial de căpetenie alsistemului. Pietricele rotunde bombardaseră instalaţiile lagărelor de muncă de pe Marte. ÎnBatavia, Directoratul Federaţiei celor nouă planete, văzuse lumina zilei un viţel de Jersey,bicefal: semn de netăgăduit că se apropiau evenimente de o însemnătate încă de nepătruns. Fiecare interpreta aceste semne după formula sa proprie; să speculezi cam în ce direcţiese îndreptau forţele aleatorii ale naturii era un mod predilect de a-ţi petrece timpul. Fiecarepresupunea, consulta şi argumenta în legătură cu Sticla – instrumentul instituţionalizat alşansei. La prezicătorii Directoratului, consultaţiile fuseseră rezervate cu săptămâni întregiînainte. Însă ceea ce pentru unii erau doar semne, alţii le simţeau pe pielea lor. Prima reacţie aColinei Oiseau-Lyre la catastrofa sa limitată a fost să creeze o catastrofă totală pentrucincizeci la sută din angajaţii săi calificaţi. Jurăminte de credinţă au fost anulate şi o mulţime detehnicieni specializaţi în cercetare au fost aruncaţi pe drumuri. Lăsaţi în voia soartei, eideveniră un simptom în plus al iminentului moment-de-importanţă pentru sistem. 

Cea mai mareparte a tehnicienilor puşi pe liber se înnămoliră, se duseră la fund şi se pierdură în maseleneclasificate. Nu toţi, însă. Ted Benteley îşi smulse avizul de concediere de pe panou de îndată ce dădu cu ochii deel. Traversând holul către biroul lui, îl rupse liniştit în bucăţele pe care le aruncă în fantamalaxorului pentru gunoaie. Reacţia lui la concediere fu intensă, copleşitoare şi imediată. Într-un anume fel diferea de reacţia celor din jur: se bucura să-şi vadă jurământul anulat. Timp detreisprezece ani încercase orice stratagemă legală şi posibilă pentru a-şi anula jurământul decredinţă faţă de Oiseau-Lyre. Ajuns în biroul lui, ferecă uşa, deconectă ecranul Inter-Plan Vizual al Industriilor şiîncepu să-şi deruleze rapid şirul gândurilor. Nu-i trebui decât o oră ca să elaboreze planul deacţiune, un plan reconfortant de simplu. La amiază, departamentul lichidării îi înapoie cartela-putere, lucru obligatoriu atuncicând un jurământ era desfăcut de sus. 

Era un sentiment ciudat să-ţi vezi din nou cartela dupăatâţia ani. Un moment rămase locului, ţinând-o stângaci înainte de a o pune cu grijă în portofel. Ea reprezenta şansa lui, printre cele şase miliarde, la marea loterie, posibilitatea lui fragilă dea fi smuls de către mişcarea aleatorie a Sticlei şi strămutat la poziţia clasei Numărul Unu. Dinpunct de vedere politic, se întorsese cu treizeci şi trei de ani în urmă; cartela-puterii îi fusesecodificată la momentul naşterii. La 2:30 îşi lichidase şi ultimele legături de credinţă din Oiseau-Lyre; erau de micăimportanţă şi se refereau mai mult la anumite relaţii personale. La 4:00 îşi adunase bunurile, lelichidase şi pe acestea de urgenţă (pierzând un procent însemnat) şi-şi cumpărase un bilet laclasa întâi pentru transportul public. Încă înainte de căderea nopţii, părăsea Europa,îndreptându-se direct către Imperiul Indonezian şi Capitoliul său. În Batavia închirie o cameră ieftină la o pensiune şi-şi despachetă valiza. Restul bunurilorsale rămăseseră în Franţa; dacă reuşea, le putea lua mai târziu, iar dacă nu, oricum nu mai aveaimportanţă. În mod curios, fereastra camerei dădea spre clădirea principală a Directoratului. Roiuri de oameni ca nişte muşte tropicale nesăţioase se înşiruiau spre şi dinspre nenumărateguri de acces. Toate drumurile şi culoarele spaţiale duceau la Batavia.