Era atât de adânc incrustată în conştiinţa mea, încât, pesemne, în ultimul an de grădiniţă trebuie să fi crezut că fiecare dintre educatoarele mele era, de fapt, mama în travesti. Cum se suna de ieşire, o zbugheam spre casă, întrebându-mă, în timp ce alergam, dacă o să izbutesc cumva să ajung înainte să apuce ea să-şi schimbe înfăţi-şarea. De fiecare dată o găseam deja în bucătărie, pregătindu-mi cana cu lapte şi prăjiturelele. In loc să mă lecuiască de închipuiri, această performanţă nu făcea decât să-mi sporească respectul pentru puterile ei. Şi-apoi, mă simţeam întotdeauna uşurat că n-am prins-o între două încarnări, chiar dacă nu mă dădeam niciodată bătut; ştiam că nici tata, nici soră-mea nu bănuiesc firea adevărată a mamei, şi toată povara trădării, pe care, în închipuirea mea, aş fi îndurat-o dacă aş fi sur-prins-o vreodată asupra faptului, era un gând mai mult decât apăsător pentru un copil de cinci ani. Cred că mi-era chiar teamă să nu fiu lichidat în cazul în care aş fi zărit-o întorcându-se de la şcoală în zbor şi intrând pe fereastra de la dormitor sau întrupându-se din văzduh, mădular după mădular, încinsă cu şorţul de bucătărie. 7 Desigur, când îmi cerea să-i povestesc cum a fost la grădiniţă, îmi dădeam toată silinţa. Nu aveam pretenţia că înţeleg toate implicaţiile omniprezenţei ei, dar mi se părea indiscutabil faptul că asta are de-a face cu felul cum mă port în momentele când credeam că nu-i şi ea prin preajmă. Una dintre urmările acestei fantazări, care a supravieţuit (chiar în această formă) până în clasa întâi, a fost că, văzând că n-am încotro, am devenit cinstit. Ei, ba chiar şi strălucit la învăţătură. Despre gălbejita şi supraponderala de soră-mea mai mare, mama spunea (de faţă cu Hannah, desigur, pentru că onestitatea făcea parte din felul ei de-a fi): „Copila asta nu-i vreun geniu, dar nici noi nu-i cerem imposibilul. Dumnezeu s-o binecuvânteze, e silitoare, mai mult de-atâta nu poate, aşa că nu avem ce-i reproşa". Despre mine, moştenitorul nasului ei lung, egiptean, şi al gurii ei limbute, inteligente, mama zicea cu rezerva ei caracteristică : ,fionditull ăsta ? Nici nu trebuie să deschidă cartea şi are zece la toate materiile. E un al doilea Albert Einstein!"