Titlu Chemarea cucului

Autor Robert Galbraith
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-robert-galbraith-chemarea-cucului-pdf

Agitaţia din stradă era ca un zumzăit de muşte. Fotografii se adunaseră în spatele barierelor patrulate de poliţie, având pregătite aparatele foto cu boturi lungi, aburii respiraţiei ridicându-se în aer. Zăpada cădea neîncetat peste căciuli şi umeri; degete înmănuşate ştergeau obiectivele foto. În răstimpuri, izbucneau rafale de clicuri sporadice, când privitorii, ca să-şi omoare timpul, pozau cortul din prelată albă aflat în mijlocul drumului, având în spate intrarea în clădirea din cărămidă roşie cu balconul de la ultimul etaj de unde căzuse cadavrul. În spatele paparazzilor înghesuiţi se vedeau dube albe cu antene de satelit enorme, în vreme ce sunetiştii cu căştile pe urechi bântuiau prin preajmă. Între înregistrări, reporterii băteau mărunt din picioare şi-şi încălzeau mâinile pe paharele fierbinţi cu cafea cumpărate de la cafeneaua aglomerată situată la câteva străzi mai încolo. Ca să-şi umple timpul, cameramanii cu fesuri de lână filmau spinările fotografilor, balconul, cortul care ascundea cadavrul, apoi se repoziţionau pentru cadre mai largi, ce cuprindeau haosul instalat în strada Mayfair, calmă şi înzăpezită, cu şirurile ei de uşi negre şi lucioase încadrate de porticuri din piatră albă şi flancate de arbuşti ornamentali. Intrarea de la numărul 18 era delimitată cu bandă galbenă. Poliţiştii, unii dintre ei experţi criminalişti îmbrăcaţi în alb, puteau fi zăriţi în holul de dincolo. Posturile de televiziune transmiseseră deja ştirea de câteva ore. Curioşii se îngrămădeau la cele două capete ale străzii, ţinuţi pe loc de alţi poliţişti. Unii veniseră special ca să vadă, alţii se opriseră în drum spre serviciu. Mulţi îşi ţineau telefoanele mobile ridicate ca să facă poze înainte să-şi continue drumul. Un tânăr, neştiind care era balconul important, le fotografia pe toate, pe rând, deşi cel din mijloc era umplut de trei arbuşti plini de frunze, tunşi frumos în formă de glob, care abia lăsau loc pentru o fiinţă umană. Un grup de adolescente veniseră cu flori şi erau filmate înmânându-le poliţiştilor, care încă nu se hotărâseră unde ar fi locul potrivit pentru ele, lăsândule cu stângăcie în spatele dubei de poliţie, conştienţi că obiectivele camerelor de filmat le urmăreau fiecare mişcare.