PUTEREA SUPREMĂ Fiecare își ține destinul în propriile mâini, precum ţine un sculptor materialul brut căruia îi va da o anumită formă. Dar şi în cazul tuturor celorlalte tipuri de activităţi artistice, lucrurile stau la fel ca în cazul acesteia: ne naştem doar cu capacitatea de a efectua activitatea respectivă. Însă iscusinţa de a da materialului forma pe care ne-o dorim trebuie învățată și cultivată atent. – Johann Wolfgang von Goethe Există o formă de putere și inteligență ce reprezintă punctul de vârf al potențialului uman. Ea este sursa celor mai mari realizări și descoperiri din istorie. Este un tip de inteligență ce nu se învață în școli și care nu e analizată de profesori, dar am avut aproape cu toții, la un moment dat, intuiția acestei inteligențe în cadrul propriei experiențe. Ni se dezvăluie adesea într-o perioadă tensionată – când ne confruntăm cu un termen-limită, cu nevoia de a rezolva urgent o problemă, cu o situație de criză de un fel sau altul. Sau se poate revela ca rezultat al activității constante depuse în cadrul unui proiect. În orice caz, atunci când suntem presați de circumstanțe, ne simțim neobișnuit de plini de energie și cu o deosebită capacitate de concentrare. Mintea ne este complet absorbită de sarcina care ne stă înainte. Această concentrare intensă dă naștere la tot felul de idei – care ne vin, ca din senin, atunci când suntem pe punctul de a adormi, de parcă ar izvorî din subconștient. În astfel de momente, ceilalți oameni par să opună mai puțină rezistenţă la influența pe care o exercităm asupra lor; poate că suntem mai atenți la ei sau poate le dăm impresia că ne aflăm în posesia unei puteri speciale, ce le insuflă respect. Chiar dacă, în mod normal, ne trăim viața în mod pasiv, reacționând constant la un incident sau altul, în asemenea zile sau săptămâni simțim că noi suntem cei care determină evenimentele şi fac ca lucrurile să se întâmple. Putem exprima această putere în felul următor: în cea mai mare parte a timpului, trăim într-un univers lăuntric al visurilor, dorințelor și gândurilor obsedante. Dar în această perioadă de creativitate ieșită din comun ne simțim impulsionați de nevoia de a face un anumit lucru care să aibă un rezultat practic. 

Ne forțăm să păşim în afara spațiului interior al gândurilor obișnuite și să ne conectăm la lume, la ceilalți oameni, la realitate. În loc să zburătăcim încolo şi-ncoace, distraşi în permanenţă, mintea noastră se concentrează și reușește să ajungă până la esența a ceva real. În asemenea momente, avem impresia că mintea noastră – întoarsă spre exterior – este inundată de lumina lumii din jurul nostru și, fiind expuși brusc la detalii și idei noi, devenim mai inspirați și mai creativi. După ce termenul-limită a trecut ori criza s-a încheiat, acest sentiment de forță și de creativitate sporită scade în intensitate, de cele mai multe ori. Mintea noastră redevine absentă, iar sentimentul că deținem controlul dispare. Ce frumos ar fi dacă am putea făuri acest sentiment sau dacă l-am putea menține viu pentru mai multă vreme... dar el pare foarte misterios și alunecos. Problema cu care ne confruntăm este că această formă de putere şi inteligență este fie ignorată ca subiect de studiu, fie este înconjurată de tot felul de mituri și concepţii greşite, care nu fac decât să-i sporească misterul. În imaginaţia noastră, creativitatea și strălucirea respective apar din senin, fiind roadele unui talent înnăscut, sau țin, poate, de o dispoziție optimă sau de alinierea favorabilă a planetelor. Elucidarea misterului ar fi de un imens ajutor – faptul de a da un nume acestui sentiment de putere, de a-i examina rădăcinile, de a defini acel gen de inteligență care îl generează și de a înțelege cum poate fi el făurit și întreținut. 

Să numim această senzație măiestrie – sentimentul că deținem un control mai mare asupra realității, asupra celorlalți oameni şi asupra noastră înșine. Deși s-ar putea să fie vorba despre ceva ce noi experimentăm pentru o perioadă scurtă, în cazul altora – al Maeștrilor din anumite domenii – starea aceasta devine modul lor de viață, felul lor de a vedea lumea. (Printre Maeștrii respectivi se numără Leonardo da Vinci, Napoleon Bonaparte, Charles Darwin, Thomas Edison și Martha Graham, alături de mulți alții.) Iar la rădăcina acestei puteri se află un proces simplu care conduce la măiestrie – unul care ne este accesibil tuturor. Procesul respectiv poate fi ilustrat în modul următor: să spunem că învățăm să cântăm la pian sau că ne angajăm într-un serviciu nou, pentru care trebuie să deprindem anumite abilități. La început ne simțim pe dinafară. Primele noastre impresii despre pian sau despre mediul de lucru respectiv se bazează pe prejudecăți și includ adesea un sentiment de frică. Atunci când participăm la cele dintâi lecții de pian, claviatura ni se pare de-a dreptul intimidantă – nu înțelegem legătura dintre clape, corzi, pedale și orice alt element pe care-l presupune crearea muzicii. Într-o situație profesională nouă, suntem ignoranți în ceea ce privește relațiile de putere dintre angajați, psihologia șefului, regulile și procedurile considerate a fi cruciale pentru obținerea succesului. Ne simțim confuzi – cunoștințele de care avem nevoie în ambele cazuri ne depăşesc.